accident_huedin

Accident grav in Cluj! Doua persoane au fost ranite, duminica (26.05.2013), intr-un accident rutier care a avut loc pe DN1, la iesirea din Huedin, dupa ce microbuzul cu care se întorceau din Italia s-a rasturnat in afara soselei

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, duminică, pentru că în microbuzul de transport persoane se aflau în total opt pasageri.
Microbuzul, care venea din Italia, circula dinspre Oradea spre Huedin, şi transporta spre Târgu Mureş un grup de muncitori români care se îndreptau spre casă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Anca Bolba, a declarat, la rândul său, că din primele cercetări rezultă că şoferul microbuzului a făcut o depăşire neregulamentară pe partea dreaptă, iar maşina şi s-a răsturnat.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul Municipal Huedin, iar alţi pasageri au primit îngrijiri medicale de la echipajele de ambulanţă sosite la faţa locului.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Impact intre un tren personal si o betoniera, in judetul Bistrita Nasaud. Locomotiva a lovit autovehiculul al carui sofer nu s-a asigurat la trecerea cu cale ferata. Autocamionul a fost proiect in gardul unei gospodarii

URMĂTORUL ARTICOL

Carl Froch l-a invins la puncte, sambata noapte, la Londra, pe Mikkel Kessler si a devenit dublu campion mondial IBF si WBA la categoria supermijlocie

Ultimele știri de la Actualitate