Accidentul s-a petrecut în jurul orei 03.40, în localitatea bistriţeană Monariu, după ce un autoturism care circula pe DJ 172 G şi în care se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 18 si 22 de ani a ieşit de pe drum, a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat.
În urma accidentului, doi dintre dintre tineri au murit, iar ceilalţi doi au fost răniţi.
La locul accidentului au ajuns echipaje de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
„În autoturismul implicat în accident se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 18 si 22 de ani. Şoferul autoturismului a ieşit singur din maşină şi a fost preluat, în stare de şoc, de către echipajul de prim ajutor SMURD.
Echipajele de intervenţie au găsit pasagerul din dreapta-faţă decedat, la o distanţă de circa zece metri de maşină.
Cel mai probabil acesta a fost proiectat pe unul din geamurile autoturismului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.
Potrivit acestuia, pasagerii din spate au rămas încarceraţi, iar pentru a scoate victimele pompierii militari au fost nevoiţi să îndepărteze stâlpul de electricitate în jurul căruia autoturismul s-a încolăcit.
„A fost scoasă prima data victima care se afla în viaţă şi predată echipajelor medicale pentru a fi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa. Ulterior, a fost scos şi al patrulea pasager, din partea dreaptă-spate, care a decedat în momentul impactului. Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza faptului că autoturismul a fost avariat în proporţie de peste 90%, stâlpul de electricitate perforând autovehiculul în partea din spate”, a precizat Marius Rus.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, şoferul, în vârstă de 19 ani, nu consumase alcool, cauza accidentului fiind viteza excesivă şi lipsa de experienţă la volan, acesta având permis doar din luna decembrie a anului trecut. El va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.
Un accident s-a petrecut în jurul orei 03.40, în localitatea bistriţeană Monariu, după ce un autoturism care circula pe DJ 172 G şi în care se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 18 si 22 de ani a ieşit de pe drum, a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat.