Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază, la kilometrul 63 al autostrăzii A3, pe sensul Bucureşti-Ploieşti, două persoane fiind inconştiente, potrivit Agerpres.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, un autoturism şi o autoplatformă au intrat în coliziune, iar două dintre cele cinci persoane implicate sunt inconştiente.
În urma impactului, o persoană a rămas blocată în autoturism și pentru scoaterea eia fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Printre cei implicaţi se află şi un copil de doi-trei ani, care nu este grav rănit, suferind escoriaţii.
La locul accidentului intervin o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă şi două ambulanţe SAJ. În sprijinul acestora intervine şi elicopterul SMURD, precizează sursa citată.