Şantierul Naval Tulcea, cu afaceri de 120 mil. euro şi 2.900 de angajaţi, va construi caroseriile a două nave de construcţie offshore, în baza unei comenzi de peste un miliard de dolari primită de compania – mamă, grupul norvegian Vard, de la compania braziliană de stat Petrobras. Navele vor fi folosite pentru a monta infrastructura submarină necesară exploatării de hidrocarburi în mările teritoriale ale Braziliei.
„Contractele reprezintă cea mai mare comandă din istoria Vard, cu o valoare cumulată de aproximativ 1,1 miliarde de dolari“, au precizat reprezentanţii companiei norvegiene. Vard este noul nume al companiei STX OSV Holdings. Contractele vizează construirea a patru nave de montare a conductelor submarine. Cele mai mari dintre acestea, care vor fi dotate cu macarale capabile să mişte conducte de 650 tone, vor fi construite parţial la Tulcea, după care vor fi armate într-un şantier din Norvegia. Celelalte două barje, cu capacitatea de a monta conducte de 300 tone, vor fi fabricate integral în Brazilia într-un şantier nou al Vard, folosind în mare măsură piese de pe piaţa braziliană. Cele patru nave vor fi livrate în perioada 2016-2017.
Comanda primită de către Vard vine din partea DOF Subsea (Norvegia) şi Technip (Franţa), două companii de explorare şi dezvoltare a resurselor offshore care au format un parteneriat pentru lucrări în apele braziliene. Contractele câştigate de asocierea franco-norvegiană de la Petrobras, compania petrolieră naţională a Braziliei, au o valoare totală de 3,5 miliarde de dolari şi se vor derula pe opt ani.
În România, Vard deţine şantierele navale de la Tulcea şi Brăila, două dintre cele mai mari cinci companii din industria navală în care lucrează aproape 5.000 de salariaţi. Comunicatul companiei norvegiene nu menţionează valoarea lucrărilor desfăşurate la Tulcea, iar reprezentanţii diviziilor din România nu au răspuns la solicitările ZF.
În raportul anual al Vard însă, activităţile din Norvegia şi România apar împreună când vine vorba despre numărul de comenzi primite de companie.
„Cum şantierele din România se ocupă în general de fabricarea cocilor (scheletul şi învelişul navei – n. red.), există un grad mare de dependenţă între acestea şi şantierele de armare din Norvegia“, arată raportul, menţionând că la Tulcea şi Brăila sunt concentrate activităţile intensive în muncă din procesul de construcţie a navelor. „La finalizarea unui fuzelaj cu dotări parţiale, acesta este tractat din România până în Norvegia, proces care durează trei-patru săptămâni“, mai arată sursa citată.
România a avut de-a lungul timpului un cuvânt greu de spus în industria şantierelor navale, doar la Constanţa fiind construite peste 450 de nave de mare capacitate. Şantierul din Constanţa este controlat în prezent de omul de afaceri român Gheorghe Bosânceanu. În ultimii ani însă, acţionarii constructorilor de nave s-au plâns de lipsa comenzilor „grele” din industrie, şantierele fiind angrenate în proiecte de mici dimensiuni sau în reparaţii de nave. Spre exemplu, Şantierul Naval Constanţa finalizează în prezent construcţia unei macarale plutitoare ce va fi livrată companiei ucrainene Nibulon, cel mai mare grup agricol din economia ex-sovietică, iar datele din piaţă arată că valoarea unor echipamente similare variază între 1 şi 2 mil. dolari.
Industria navală românească este afectată şi de scăderea preţului ca urmare a cererii mai mici pe plan european, destinaţia pentru cea mai mare parte din producţie. Cei mai mari jucători au raportat în ultimii ani afaceri şi câştiguri în scădere, dar în cazul celor două şantiere Vard din România, proprietarii norvegieni spun că de-abia fac faţă comenzilor. Presa a scris recent că şantierul din Tulcea, care este cel mai mare angajator privat din oraş, caută „cu disperare“ încă 1.000 de angajaţi pentru a-şi realiza proiectele. Vard Brăila şi Tulcea au avut împreună 4.710 de salariaţi, în medie, anul trecut. Salariul mediu net în industria construcţiilor metalice era în iunie de 1.400 de lei, cu 200 de lei sub media naţională.
În mâinile „vikingilor“ de 13 ani
De la privatizarea lor în 2000, şantierele navale de la Brăila şi Tulcea au trecut prin mai multe mâini, în general norvegiene, începând cu firmele Scandinor şi, respectiv, Aker. Ulterior, grupul Aker a achiziţionat Scandinor la nivel mondial, devenind astfel proprietarul ambelor companii locale. În 2008, Aker a fost la rândul său preluat de STX Europe, o divizie a grupului sud-coreean STX. În 2012, confruntându-se cu datorii în creştere, STX Europe a decis să păstreze în portofoliu doar şantierul din Finlanda, iar pe celelalte le-a adunat sub umbrela STX OSV Holdings, vândută grupului italian naval Fincantieri, care a schimbat numele companiei preluate în Vard. Fincantieri este unul dintre cei mai mari producători de nave din lume. Grupul este controlat, indirect, de Ministerul Economiei şi Finanţelor din Italia.
Vard mai deţine pe piaţa locală compania Vard Electro, producător şi furnizor de componente electrice şi servicii de instalaţii electrice, Vard Piping Tulcea, producător de ţevi, şi Vard Accomodation Brăila, care amenajează spaţiile de locuit de pe navele construite de norvegieni.
La nivel global, compania norvegiană a încheiat anul trecut cu venituri de 11,1 miliarde de coroane norvegiene (1,4 miliarde euro), în scădere cu 10% faţă de 2011, şi un profit net de 889 de coroane (115 milioane euro), mai redus cu 44% comparativ cu 2011.
Şantierul Naval Tulcea, cu afaceri de 120 mil. euro şi 2.900 de angajaţi, va construi caroseriile a două nave de construcţie offshore, în baza unei comenzi de peste un miliard de dolari primită de compania – mamă, grupul norvegian Vard, de la compania braziliană de stat Petrobras.

Navele vor fi folosite pentru a monta infrastructura submarină necesară exploatării de hidrocarburi în mările teritoriale ale Braziliei.

zf.ro