Agenţia pentru Protecţia Mediului a aprobat proiectul parcării subterane din faţa Teatrului National

«Putem confirma că Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi (director, ing. Bogdan Davideanu) a aprobat proiectul parcării subterane propuse de primarul Gheorghe Nichita pe amplasamentul parcului din faţa Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi. Acordul de mediu a fost eliberat în ciuda contestaţiei noastre, depusă în termen legal şi accesibilă aici: http://goo.gl/HBD4VU.

Amintim tuturor că acest proiect implică tăierea tuturor arborilor maturi din zona centrală şi central-periferică a parcului, arbori pe care beneficiarul îi consideră “vegetaţie perturbatoare” [!]. Copacii maturi vor fi înlocuiţi de gazon şi de vegetaţie joasă, pe subsol betonat. Desi dl. Nichita susţine că se vor proteja un număr de platani, de altfel oricum ocrotiţi prin lege, localizaţi la periferia extremă a parcului, rămâne evident faptul că restul florei şi faunei va fi distrus, inclusiv 6 (sase) platani monumentali, aflaţi in perimetrul parcarii, însă nedeclaraţi monumente ale naturii (v. http://goo.gl/hQWb0R). De asemenea, zeci de conifere şi foioase mature, unele oferind adăpost păsărilor cuibăritoare (inclusiv unei familii de Asio otus, specie protejată prin Lege) vor fi tăiate (v. www.goo.gl/oa7MoH).

Acest acord de mediu a fost emis de APM Iaşi în mod abuziv, în condiţiile în care proiectul fusese deja contestat de noi, atât în cadrul dezbaterii publice (v. http://goo.gl/vWOz78), cât şi în scris. Menţionăm, de asemenea, că ultima noastră contestaţie a fost înregistrată simultan atât la Garda de Mediu Iaşi (nr. 4014/02.12.2014), cât şi la Primăria Iaşi (nr. 105899/02.12.2014), însă nu a primit încă un nr. de înregistrare din partea APM Iaşi.

Din păcate, situaţia este gravă. Deşi pare o glumă, povestea teilor pare să se întample din nou, urmărind aproape aceleaşi linii aberante – tăiarea copacilor pentru “vizibilitatea” monumentelor, ignorarea opiniei publice şi a specialiştilor independenţi s.a.m.d.

Pentru a opri această barbarie, vă rugăm să trimiteţi mesajul de mai jos către Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, solicitând anularea avizului de mediu şi respingerea definitivă a acestui proiect.
La rândul nostru, vom continua demersurile legale împotriva acestei noi tentative ecologice la adresa ieşenilor. De asemenea, vom încerca să blocăm orice finanţare europeană pentru acest proiect. În condiţiile în care România a fost deja somată de Bruxelles pentru calitatea inacceptabila a aerului din Iaşi, este absurd, dar şi contrar tuturor directivelor legale europene, ca Primăria Iaşi să solicite fonduri nerambursabile pentru a continua tăierile masive de arbori din centrul oraşului.

MESAJ

Către: office@apmis.anpm.ro (Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi)
cc: iasuliubesteteii@gmail.com
cc: office@anpm.ro (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului)
cc: cjiasi@gnm.ro (Garda de Mediu Iasi)

Referitor la: Anulare aviz de mediu, proiectul de investiţie ”Modernizarea şi reabilitarea parcului public al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri”, mun. Iaşi”,

Stimate domnule director,

Subsemnatul/a, ……. (adresă/cod postal), în calitate de cetăţean îndreptăţit de Constituţia României (Articolul 35) la un mediu sănătos, vă rog să dispuneţi imediat sistarea proiectului mai sus numit.

Este inacceptabil ca, în condiţiile în care Comisia Europeană a lansat procedura de infringement împotriva României, pentru că nu îşi protejează cetăţenii de poluarea cu particule fine (PM10), să aprobaţi un proiect municipal care presupune tăierea rasă a majorităţii arborilor maturi rămaşi în centrul oraşului. Iaşiul este printre cele trei oraşe din România care şi-a expus cetăţenii aproape în mod continuu (din 2007) unor niveluri nesanatoase de PM10, potrivit rapoartelor Comisiei Europene.

Vă rog să consultaţi în acest sens argumentele exprimate pe larg în adresa legală de aici – goo.gl/HBD4VU – argumente la care subscriu.

Vă rog, de asemenea, să confirmaţi primirea acestui mesaj, prin eliberarea unui nr. unic de înregistrare, conform Legii.

NB: Prezentul mesaj este protejat de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Vă mulţumesc,

<Semnatura / detalii contact>

 Comunicat Iaşul iubeşte teii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Iasul, sub cod galben de ninsori, polei si viscol. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion

URMĂTORUL ARTICOL

Preţurile biletelor de avion scad din ianuarie sub 50 de euro pentru peste 30 de destinaţii

Ultimele știri de la Comunicate de presa