Amplul program de dezvoltare industrială, gândit de Ceauşescu, avea nevoie de cantităţi impresionante de energie. După criza petrolului, în mintea liderului comunist a încolţit ideea utilizării unor forme de energie mai puţin tradiţionale. O alternativă viabilă a părut atunci demararea unui proiect nuclear, în colaborare cu canadienii, scrie historia.ro.
Programul nuclear românesc ar fi trebuit declanşat încă din 1970. Numai că a întârziat deoarece România nu dispunea de specialişti, iar anumite sectoare industriale, precum construcţia de maşini, erau încă nedezvoltate. Din cauza gravelor inundaţii care au afectat ţara în acel an, proiectul a fost amânat pentru vremuri mai prielnice.
Abia în 1975 negocierile s-au reluat, odată cu trimiterea unor delegaţii de specialişti şi activişti din domeniul energiei la Atomic Energy of Canada Limited (AECL), în Canada, şi la Administraţia pentru Cercetare şi Dezvoltare în Domeniul Energiei (ERDA, abreviere în engleză) şi Comisia de Reglementare a Activităţii Nucleare (NRC), în Statele Unite ale Americii. În principal, erau vizate companiile americane şi filialele lor canadiene, producătoare de componente necesare reactoarelor nucleare tip CANDU.
În aprilie, Adrian Georgescu, adjunctul Ministerului Energiei Electrice, le comunica nord-americanilor ţintele lui Ceauşescu: realizarea unor centrale nuclearo-electrice pe bază de uraniu natural şi apă grea de tip CANDU, fabricarea echipamentelor nucleare, ridicarea unei fabrici de apă grea şi de elemente combustibile. De peste Ocean, emisarii s-au întors cu un prim deviz, cam piperat.
Construcţia primei centrale nucleare din România, cu o putere de 600 MW, ne-ar fi costat circa 180 milioane dolari, din care 115 milioane licenţa, proiectul şi asistenţa tehnică, 20 milioane licenţa pentru echipament, 36 milioane tehnologia pentru apă grea şi 10 milioane echipamente, servicii şi combustibil. Vânzătorul oferea, doar la pachet, licenţă, echipamente şi servicii, fără să fie dispus la alte înţelegeri.
Amplul program de dezvoltare industrială, gândit de Ceauşescu, avea nevoie de cantităţi impresionante de energie. După criza petrolului, în mintea liderului comunist a încolţit ideea utilizării unor forme de energie mai puţin tradiţionale. O alternativă viabilă a părut atunci demararea unui proiect nuclear, în colaborare cu canadienii, scrie historia.ro.
Amplul program de dezvoltare industrială, gândit de Ceauşescu, avea nevoie de cantităţi impresionante de energie. După criza petrolului, în mintea liderului comunist a încolţit ideea utilizării unor forme de energie mai puţin tradiţionale. O alternativă viabilă a părut atunci demararea unui proiect nuclear, în colaborare cu canadienii, scrie historia.ro.
Programul nuclear românesc ar fi trebuit declanşat încă din 1970. Numai că a întârziat deoarece România nu dispunea de specialişti, iar anumite sectoare industriale, precum construcţia de maşini, erau încă nedezvoltate. Din cauza gravelor inundaţii care au afectat ţara în acel an, proiectul a fost amânat pentru vremuri mai prielnice.
Abia în 1975 negocierile s-au reluat, odată cu trimiterea unor delegaţii de specialişti şi activişti din domeniul energiei la Atomic Energy of Canada Limited (AECL), în Canada, şi la Administraţia pentru Cercetare şi Dezvoltare în Domeniul Energiei (ERDA, abreviere în engleză) şi Comisia de Reglementare a Activităţii Nucleare (NRC), în Statele Unite ale Americii. În principal, erau vizate companiile americane şi filialele lor canadiene, producătoare de componente necesare reactoarelor nucleare tip CANDU.
În aprilie, Adrian Georgescu, adjunctul Ministerului Energiei Electrice, le comunica nord-americanilor ţintele lui Ceauşescu: realizarea unor centrale nuclearo-electrice pe bază de uraniu natural şi apă grea de tip CANDU, fabricarea echipamentelor nucleare, ridicarea unei fabrici de apă grea şi de elemente combustibile. De peste Ocean, emisarii s-au întors cu un prim deviz, cam piperat.
Construcţia primei centrale nucleare din România, cu o putere de 600 MW, ne-ar fi costat circa 180 milioane dolari, din care 115 milioane licenţa, proiectul şi asistenţa tehnică, 20 milioane licenţa pentru echipament, 36 milioane tehnologia pentru apă grea şi 10 milioane echipamente, servicii şi combustibil. Vânzătorul oferea, doar la pachet, licenţă, echipamente şi servicii, fără să fie dispus la alte înţelegeri.
