Amnistia fiscala a bugetarilor, promulgata de presedinte

Seful statului a semnat, potrivit Administrației Prezidențiale, decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; pentru promulgarea Legii privind scutirea de la plata unor debite provenite din pensii și pe cel privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 9 septembrie cele trei proiecte.

Deputații au admis cererea de reexaminare a președintelui Băsescu și au adoptat proiectul de lege privind exonerarea de la plata unor sume pentru salariații plătiți din bani publici.

Inițial, legea se referea la profesorii din localitățile Lupeni, Petroșani și Vulcan, județul Hunedoara, care ar fi trebuit să restituie anumite sume ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte organisme de control a unor prejudicii.

Parlamentul a modificat însă acest proiect și a extins amnistia fiscală la toți bugetarii.

De asemenea, la acea dată deputații au adoptat amnistia pentru pensionari.

Potrivit unui amendament admis, prin derogare de la prevederile Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlul de pensie, indemnizația socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.

De asemenea, sumele cu titlul de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari, începând cu 1 ianuarie 2011 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se restituie eșalonat, pe o perioadă de cinci ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, impozitul aferent debitelor scutite la plată nu se recuperează, iar scutirea de la plată a debitelor precum și restituirea se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenței debitelor, potrivit unor amendamente admise.

În plus, parlamentarii au adoptat amnistierea mamelor. Potrivit ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, în ceea ce privește mamele care au beneficiat de indemnizații pentru creșterea copilului calculate în mod eronat, cuantumul restituirilor este de 50 milioane lei.

AGERPRES

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

La Strunga, cultura de cannabis. Toti cei trei ieseni s-au ales cu dosar penal

URMĂTORUL ARTICOL

Noua bancnotă de 10 euro a intrat în circulație

Ultimele știri de la Economic