mineri

Aproximativ 500 dintre minerii aflati in subteran la Mina Paroseni au decis ca, vineri dupa-amiaza (19.07.2013), sa intre in greva foamei, considerand ca sunt dispretuiti si ignorati de forurile decizionale

Unul dintre minerii care refuză să iasă din subteranul Minei Paroşeni a ieşit, vineri după-amiază, la suprafaţă, pentru a-şi aduce un coleg căruia i s-a făcut rău şi care a fost preluat de o ambulanţă.
„Transmiteţi-i lui Victor Ponta că poate aşa i se îndeplineşte visul să închidă mineritul din Valea Jiului, dacă ne scot unul câte unul din subteran. Aşa, dacă murim pe capete, probabil vor rezolva şi problema minerilor”, a spus minerul care şi-a adus colegul la suprafaţă, informează Mediafax.
Minerii aflaţi în subteran la Paroşeni au decis să intre în greva foamei, de vineri de la ora 16.00, considerând că sunt dispreţuiţi şi ignoraţi de forurile decizionale.
Preşedintele sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, care a fost în subteran să le spună minerilor despre întâlnirea de la Prefectura Hunedoara, a confirmat că aceştia i-au comunicat că vor recurge la această formă de protest.
Joi, aproximativ 200 de mineri din schimbul I de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.
Totodată, minerii au cerut ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, pentru a se asigura că aceştia cunosc problemele pe care le au ortacii.
Numărul protestatarilor din subteran a crescut, pe măsură ce s-au alăturat ortaci din celelalte schimburi şi la minele Petrila şi Uricani, astfel că, vineri, aproximativ o mie de mineri de la cele trei unităţi miniere ale SNIMVJ sunt blocaţi în subteran.
Directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a demisionat, vineri, din funcţie, după ce Guvernul a decis ca societatea să treacă, de săptămâna viitoare, în subordinea Ministerului Energiei, ea urmând să fie condusă de un reprezentant PSD.
„La nivel de ministere (Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei – n.r.) s-a convenit ca ambele societăţi din Valea Jiului (Societatea Naţională a Huilei şi SNIMVJ – n.r.) să fie subordonate aceluiaşi minister, respectiv Ministerul Energiei. În aceste condiţii, pentru a detensiona situaţia din Valea Jiului şi pentru a rezolva imediat problema minerilor care sunt în subteran, am considerat că trebuie să-mi dau demisia, fiindcă această demisie este în folosul minerilor”, a spus Drăgoescu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi toate informatiile de care ai nevoie pentru inscrierea la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi 2013: perioada de inscriere, sustinerea testului grila, taxa de inscriere, taxa de scolarizare

URMĂTORUL ARTICOL

Steaua o va intalni in turul III preliminar al Champions League pe castigatoarea „dublei” dintre Dinamo Tbilisi (Georgia) şi Streymur (Feroe), dacă si ea va trece de Vardar Skopje, conform tragerii la sorti care a avut loc, vineri 19 iulie, la Nyon

Ultimele știri de la Actualitate