Aristotel Căncescu, fostul baron PNL de Brașov, trimis în judecată într-un nou dosar de corupție

Aristotel Căncescu, fostul baron PNL de Brașov, a fost trimis luni în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de corupție, potrivit unui comunicat. El e acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, pentru că ar fi aprobat plata unui lucrări fictive într-o comună de Brașov.

Căncescu, fost președinte al Consiliului Județean Brașov, a fost condamnat în februarie 2022 definitiv la 7 ani și 10 luni de închisoare, pentru infracțiuni de corupție.

Comunicatul integral:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor președinte al Consiliului județean Brașov ( în prezent aflat în stare de deținere pentru executarea unei pedepse) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale)

și, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

TAFLAN IOAN ȘERBAN, la data faptelor primar al comunei Mândra, județul Brașov, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (două sub formă de autorat, una sub forma complicității)
GRAPĂ SEBASTIAN, la data faptelor senator în Parlamentul României, fost consilier județean și persoană de încredere a primului menționat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității
Persoană fizică, administrator în drept al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 25 martie 2013 – 28 august 2014, inculpatul Taflan Ioan Șerban, primar al comunei Mândra, la cererea și cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, ar fi încheiat în mod nelegal, cu o societate comercială controlată și administrată in fapt de acesta din urmă, două contracte de lucrări pentru extinderea căminului cultural din comună, respectiv pentru refacerea infrastructurii pietonale din satul Ilieni.

Facturile emise de către societatea executantă au fost achitate în integralitate, deși unele utilaje, echipamente tehnologice și materiale nu ar fi fost utilizate efectiv, respectiv, lucrările ar fi fost executate doar parțial.
Ca urmare, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna bugetului comunei Mândra în valoare totală de 430.314 lei, sumă ce reprezintă și folos necuvenit pentru firma administrată în fapt de Grapă Sebastian.

La solicitarea inculpatului Grapă Sebastian, cu care avea o relație foarte strânsă, în perioada 14 august 2013 – 29 mai 2014, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului județean Brașov, ar fi inițiat și aprobat alocarea din fondul de rezervă al C.J. Braşov a sumei totale de 450.000 lei, deși condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite, respectiv nu a fost indicată şi justificată în vreun fel situația de extremă dificultate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 273/2006. Banii respectivi, aprobați sub pretextul achitării unor lucrări efectuate şi neachitate, ar fi urmat să ajungă la Grapă Sebastian, în baza unor contracte încheiate cu firma controlată de acesta.
În sprijinul demersurilor de mai sus, primarul comunei Mândra Taflan Ioan Șerban ar fi întocmit, semnat și transmis cereri de alocare a banilor care nu reflectau situația financiară reală a UAT Mândra.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații.

Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului.

Unitatea administrativ teritorială Mândra nu s-a constituit parte civilă în cauză până la data întocmirii rechizitoriului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ateneul Național din Iași vă invită Luni, 31 octombrie 2022, ora 19.00 la spectacolul AMADEUS de Peter Shaffer, regia Toma Enache!

URMĂTORUL ARTICOL

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ameninţat oamenii care treceau printr-un pasaj pietonal

Ultimele știri de la Deschideri1