Rachete au fost lansate miercuri din Siria spre teritoriul Israelului, în zona Înălţimilor Golan, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, anunţă autorităţile israeliene, citate de CNN.
„Potrivit informaţiilor preliminare, rachetele au fost lansate din greşeală spre teritoriul israelian”, a declarat un purtător de cuvânt militar.
Rachetele au căzut în zona Muntelui Hermon.
Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi liderul mişcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, avertizau săptămâna trecută că vor redeschide un nou „front de rezistenţă” împotriva Israelului, ca reacţie la raidurile aeriene israeliene şi pe fondul situaţiei conflictuale din Siria. Bashar al-Assad şi tatăl său, Hafez al-Assad, au păstrat armistiţiul patru decenii în zona Podişului Golan, aflat sub controlul Israelului, în pofida stării de război dintre cele două ţări. Dar, după raidurile aeriene efectuate de Israel în Siria la începutul lunii mai, Bashar al-Assad a ameninţat, potrivit presei libaneze şi israeliene, că va transforma Înălţimile Golan într-un „front de rezistenţă”, sugerând că a ordonat grupărilor subordonate să lanseze atacuri împotriva statului evreu.
La rândul său, aliatul Damascului, Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, a promis că va intensifica atacurile pentru „eliberarea Podişului Golan”. Ca reacţie la raidurile aeriene israeliene, Nasrallah a declarat că Siria va intensifica livrările de armament destinate mişcării Hezbollah, care a fost implicată într-o conflict cu Israelul, câteva săptămâni, în anul 2006.
Aviaţia militară israeliană a efectuat mai multe raiduri la periferia Damascului, la începutul lunii mai, atacând vehicule care ar fi transportat arme destinate mişcării şiite Hezbollah.
Siria se confruntă, de peste doi ani, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele militare ale opoziţiei. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor, de aproximativ 95.000 de morţi.
Rachete au fost lansate miercuri din Siria spre teritoriul Israelului, în zona Înălţimilor Golan, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, anunţă autorităţile israeliene