Atentie! Cea mai mare statiune de schi din Romania s-ar putea face in Muntii Fagaras! Autoritatile din Lisa, Brasov vor sa amenajeze cel mai mare domeniu de schi la o altitudine de 2400 metri in Fagaras

 

 

 

Autoritățile din comuna Lisa, județul Brașov, vor să amenajeze cel mai mare domeniu schiabil din ţară, la o altitudine de 2.400 de metri, în Munţii Făgăraşului.

 

 

Astfel, pe versantul nordic al masivului Făgăraş ar urma să fie amenajaţi 68 de kilometri de pârtii, iar investiţia s-ar ridica la peste 120 de milioane de euro.

 

Potrivit primarului Nicolae Greavu, proiectul ar urma să se deruleze pe o perioadă de cinci ani. Edilul a mai spus că proiectul a atras atenţia unei firme din Germania care s-a arătat interesată de exploatarea viitorului domeniu schiabil.

 

„Avem prevăzute patru etape pentru implementarea acestui proiect care va genera o puternică dezvoltare economică şi turistică a întregii zone. Pentru finanţarea lui ne-am asociat cu Consiliul Judeţean Braşov şi dorim să accesăm fonduri europene. În acest an vom termina şi studiul de fezabilitate la care s-a lucrat doi ani. De asemenea, specialiştii au întocmit studii comparative ale temperaturii şi evoluţiei stratului de zăpadă de pe suprafaţa viitorului domeniu schiabil, în diferite perioade ale anului, astfel încât să avem o imagine clară asupra potenţialului zonei”, a declarat primarul comunei brașovene, citat de bzb.ro. 

 

Zona ar urma să fie deschisă amatorilor sporturilor de iarnă mai mult timp, decât în staţiunile de pe Valea Prahovei sau Poiana Brașov, iar planul autorităților include și amenajarea unei telegondole.

 

yahoo.com

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi prognoza meteo pana joi (30 ianuarie 2014) in toata tara

URMĂTORUL ARTICOL

Acciza de sapte eurocenti la carburanti va fi decisa saptamana viitoare

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in