Atentie ieseni! In mai multe zone din Iasi vor aparea noi reguli de circulatie

 

 

 

Mai multe solicitari venite de la ieseni pe adresa primariei aduc in discutie problemele pe care le ridica semnalistica rutiera din municipiu.

Potrivit participantilor la trafic, problemele din mai multe intersectii ar trebui privite mai indeaproape de municipalitate. „Va rog sa luati in calcul amplasarea unui semafor la trecerea de pietoni de la piata Alexandru. Bulevardul este lat, benzi multe, masinile vin de pe pod si dinspre Restaurantul Familial ca la cursele de Formula 1. E o loterie sa treci strada pe acolo, cand ai si un copil de mana. Am vazut de-a lungul timpului numeroase accidente in acest loc. Stiu ca ati spus ca inaintati aceasta propunere comisiei de resort, dar timpul trece si nu vad sa se rezolve problema”, le-a transmis Pintilie Manuela autoritatilor locale. Potrivit reprezentantilor Serviciului Cabinet Primar, problema va fi discutata in urmatoarea sedinta a Comisiei de Circulatie.

Soferii cer totodata reglarea timpilor la semafoarele de pe Poitiers, solicitand si sanctionarea celor care duc la blocarea intersectiilor prin neincadrarea pe benzi. „As dori sa sesizez un fapt des intalnit: faptul ca autobuzele opresc la semafor pe prima banda pe soseaua Nicolina, la intersectia de la biserica Inaltarea Domnului, pe directia inspre capat CUG, desi la acea intersectie exista semafor de verde intermitent pentru dreapta. Acest «beneficiu» ce il acorda verdele intermitent este pierdut in cazul in care doresti sa virezi la dreapta pentru ca trebuie sa astepti sa se faca verde spre inainte, sa plece autobuzul si abia apoi se poate vira. Astfel, am vazut numeroase autobuze atat ale RATP-ului, cat si ale firmelor private”, sustine un iesean. 

„Numeroase masini care circula pe bd. Poitiers vireaza stanga de pe prima banda, depasesc coloana si taie calea altor masini, atat la intersectia cu bd. Socola, cat si la intersectia cu soseaua Nicolina. Pentru un participant la trafic care respecta regulile de circulatie este frustrant sa stai 3-4 semafoare pe rosu ca sa reusesti sa treci de acele intersectii, tocmai din cauza faptului ca alti participati la trafic fac astfel de manevre”, se arata intr-o petitie adresata primariei. De asemenea, Directia tehnica din cadrul municipalitatii analizeaza posibilitatea infiintarii unei noi parcari in Pacurari, in fata scolii Elena Cuza, intre blocurile de la adresele sos. Pacurari nr. 37 bl. 543, sc. B si cel din Sos. Pacurari nr. 39, bl. 544, unde se afla un maidan folosit pe post de parcare improvizata.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de calatorie pentru Vietnam

URMĂTORUL ARTICOL

Gala extraordinara de arii celebre si muzica fado – OPERFADO – la Opera Nationala Romana din Iasi

Ultimele știri de la Actualitate