Directia de Asistenta Comunitara deruleaza in aceasta perioada o campanie de intrajutorare a persoanelor singure, vârstnice, precum si familiilor vulnerabile din punct de vedere social.
Incepand de pe 2 si pana pe 15 decembrie, DAC deruleaza campania „Doneaza pentru un zambet”, campanie in cadrul carea se strang alimente ce vor fi impartite in perioada Craciunului. „Ajutoarele se strang la Cantina de Ajutor Social. Vineri, am fost chiar si eu cu angajatii DAC pentru a completa donatiile pe care le-am primit deja. Asteptam cat mai multe persoane care vor sa ne sprijine in acest demers”, a declarat Luminita Munteanu, sefa DAC.
Potrivit acesteia, si campania de distribuire a tichetelor valorice catre pensionari a avut succes in prima saptamana de la lansare. Circa o treime din cei 14.250 de beneficiari si-au ridicat deja tichetele cadou impartite cu ocazia sarbatorilor de iarna. „Avem circa 14.250 de potentiali beneficiari ai tichetelor valorice de 50 de lei. Cam 5.000 de beneficiari au ridicat deja aceste tichete, eligibili fiind pensionarii cu venituri mici, cuprinse intre 400 si 750 de lei. Bonurile valorice pot fi ridicate de la Centrele de cartier ale Primariei, intre orele 18.30 si 16.30 de luni pana vineri, dar si de la Caminul de Pensionari Sf. Cuv. Parascheva, Cantina de Ajutor Social si de la sediul DAC din Soseaua Nationala”, a mai precizat Luminita Munteanu.
bzi.ro