Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance” de catre fosta prima doamna a Americii, Nancy Reagan, va sustine un concert extraordinar la Teatrul National „Vasile Alecsandri” (TNI) Iasi, pe 20 martie, de la ora 19:30.
In martie, luna prin excelenta a iubirii, Richard Clayderman aduce iesenilor, in premiera, cel mai pretios dar de suflet: muzica sa pura, sensibila, din care radiaza dragostea si emotia. Talentul sau unic i-a adus lui Richard Clayderman statutul de superstar. A inregistrat peste 1.200 de melodii si in termenii unui jurnalist german, „de la Beethoven, nimeni nu a popularizat pianul in intreaga lume ca Richard Clayderman”. De altfel, Clayderman este inclus in Cartea Recordurilor drept „cel mai de succes pianist din lume.”
Richard Clayderman este promotorul unui stil aparte, „New Romantic”, in care imbina amprenta sa originala cu elemente clasice si pop. A inregistrat vanzari mondiale record, care insumeaza aproximativ 90 de milioane de discuri si are un palmares de 267 de Discuri de Aur si 70 de Platina. Pianistul a inceput sa scrie istoria muzicala la 23 de ani, cand a inregistrat „Ballade pour Adelline”, care a avut un succes imediat si rasunator. Celebra piesa s-a vandut in 22 de milioane de exemplare, in 38 de tari.
Richard Clayderman este in elementul sau atunci cand se afla pe scena, in fata publicului, de aceea sustine peste 200 de concerte anual, in sali arhipline, pe cinci continente. Pe 20 martie, de la ora 19.30, Richard Clayderman, cel mai de success pianist din lume, concerteaza in Iasi, centru cultural cu traditie al Romaniei. Artistul va sustine un concert live in sala Teatrului National „Vasile Alecsandri”, fiind acompaniat de Camereta Regala. Biletele se gasesc la Agentia de bilete a Teatrului National, la casa de bilete a Casei de Cultura a Studentilor, in oficiile Postei Romane si online pe: vandbilete.ro, bilete.ro si eventim.ro.