La urmatoarele licitatii organizate de municipalitatea ieseana in intervalul 16 – 25 iunie sunt disponibile pentru inchiriat aproape 100 de locuri de parcare. Cele mai multe dintre acestea se gasesc in Dacia, cateva locuri fiind insa disponibile in Pacurari si pe strada Basarabi.
Astfel, pe 16 iunie vor fi scoase la licitatie 16 locuri de parcare situate in strada Basarabi, imobilele cu drept de participare la licitatie fiind blocurile R1, U1, U1bis. La doua zile dupa, pe 18 iunie, este programata o alta licitatie pentru inchirierea unor locuri de parcare in Dacia, cele mai multe locuri de parcare disponibile pentru soferii ieseni fiind amplasate pe bulevardul mentionat, per total fiind scoase la inchiriat 74 de locuri de parcare.
Un prim set de 33 de locuri de parcare situate pe bulevardul Dacia vor fi scoase la inchiriat pe 18 iunie, eligibili fiind locatarii blocurilor SC4, SC5, SC6, SC7, SC8, SC9, SC10, SC11, B13, A3, A4, A1 si A2. In ultima decada a lunii, pe 23 iunie urmeaza a fi scoase la inchiriat ultimele 41 de locuri de parcare libere identificate de municipalitate tot pe bulevardul Dacia, imobilele cu drept de participare la licitatie fiind blocurile SC4, SC5, SC6,SC7, SC8, SC9, SC10, SC11, B13, A3,A4, A1 si A2. Ultima licitatie pentru parcaje, programata in iunie, este cea de pe 25, cand va putea fi inchiriat prin licitatie cu strigare un loc de parcare in Soseaua Pacurari nr. 4, imobilele cu drept de participare la licitatie fiind blocurile: 590A si 590B.
bzi.ro