Dacă beneficiarul preconizează că va crea şi va păstra doar cinci locuri de muncă, ajutorul poate fi de cel mult 100.000 de euro. Iniţiatorul previzionează o creştere semnificativă a numărului de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis, la aproximativ 2.000. Cine poate lua bani Ajutoarele de minimis se vor acorda IMM-urilor pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, ca fonduri nerambursabile, în cuantum de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare. Ajutoarele trebuie să se încadreze într-un plafon maxim de 200.000 de euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 de euro în cazul firmelor care au activitate în domeniul transportului rutier.
Firmele vor primi aceste ajutoare dacă se angajează că vor păstra angajaţii existenţi la data depunerii cererii de finanţare şi că vor crea, până la finalizarea investiţiei, cinci locuri de muncă noi, pentru ajutoarele de maximum 100.000 de euro, respectiv şapte locuri pentru sumele cuprinse între 100.000 şi 200.000 de euro. Dintre acestea, cel puţin două, respectiv trei locuri de muncă trebuie să fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni. Firmele trebuie să menţină aceste posturi încă trei ani de la finalizarea investiţiei.
În plus, IMM-urile trebuie să nu mai fi primit ajutoare de minimis pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi (anul fiscal în curs şi doi ani anteriori) sau, în cazul în care au beneficiat de acestea, suma să nu fi depăşit plafoanele menţionate. Pentru ce se dau fonduri Cu banii astfel atraşi de la Finanţe, beneficiarii pot construi sau cumpăra clădiri necesare desfăşurării activităţii de producţie, echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), aparatură de control şi reglare, echipamente IT, dar şi mijloace de transport neînmatriculabile (de exemplu motostivuitoare, macarale etc.) necesare în susţinerea activităţilor curente ale întreprinderii. Aceste utilaje trebuie achiziţionate în condiţii normale de piaţă, respectându-se normele de transparenţă, se precizează în normativele care reglementează ajutorul de minimis.
adevarul.ro