Atentie! Temperaturi de peste 30 de grade in urmatoarele zile

 

 

 

Pentru miercuri meteorologii anunţă tot o vreme în general instabilă, dar mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul ţării amiaza vine cu temperaturi ce se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. În nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, cu tunete, fulgere şi rafale de vânt.

Se vor strânge cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi este posibil să cadă grindină. În restul zonelor, soarele domina cerul, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe alocuri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 Crişana, Maramureş şi Transilvania şi 30 de grade în Muntenia şi Moldova.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Miercuri, vremea rămâne în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii mai, cu o temperatură maximă de 29…30 de grade. Ziua începe cu soare, dar după-amiaza şi seara se adună noriişsi vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi scurte intensificări ale vântului.

 

PROGNOZA METEO. Vremea rămâne în general instabilă şi pe parcursul zilei de joi când norii ameninţători îşi vor face apariţia şi vor lăsa ploi de vară, cu fenomene electrice şi rafale de vânt, la munte şi local în vestul, centrul şi nordul teritoriului. Începând din orele serii şi pe parcursul nopţii, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor manifesta cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice. Meteorologii vorbesc şi despre cantităţi de apă mai importante şi despre căderi de grindină. Temperaturile maxime vor pleca de la 20 de grade în Maramureş şi Crişana şi se opresc tot la 30 de grade în sudul Moldovei şi în Muntenia.

 

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Joi, se înrăutăţeşte vremea. După o primă parte a zilei cu soare, începând din orele serii şi mai ales pe parcursul nopţii, se adună norii de furtuna ce vor lăsa averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

 

PROGNOZA METEO. Vineri, instabilitatea atmosferică va fi la cote ridicate în toate regiunile. Sunt aşteptate averse, însoţite de fenomene electrice, rafale de vant pe arii extinse în jumătatea de est a ţării, unde şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi local în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor scădea cu până la 9….10 grade, cu precădere în sudul şi în estul ţării şi se vor încadra între 17 în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 24 de grade, izolat, în Dobrogea.

 

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi instabilă şi se va răci semnificativ faţă de ziua anterioară. Nori groşi vor acoperi cerul şi va ploua. Nu sunt excluse descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Termometrele nu strâng mai mult de 21…22 de grade.

 

PROGNOZA METEO. Weekendul incepe cu vreme răcoroasă, chiar rece pentru această dată în nordul şi centrul ţării, astfel că la amiază temperaturile vor pleca de la numai 13 grade în unele zone din ţară şi abia vor atinge 23 de grade în Lunca Dunării şi în Dobrogea. Plouă pe arii relativ extinse în estul ţării şi local în rest, iar vântul este destul de agitat. Începând de duminica însă, valorile termice vor marca o creştere uşoară, astfel încât, treptat, vremea va deveni normală pentru începutul lunii iunie. Îndeosebi în timpul după-amiezelor vor fi averse şi descărcări electrice în zonele de deal şi de munte, iar pe arii mai restrânse şi în restul ţării.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Absolventii institutiilor de invatamant in varsta de minim 16 ani pot primi o indemnizatie de somaj. Vezi detalii

URMĂTORUL ARTICOL

Reghe a primit un cadou de 200 de mii de euro de la seici, un Bentley complet echipat

Ultimele știri de la Actualitate