Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, joi, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi, local, în restul teritoriului, iar pe arii restrânse va cădea grindină, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.Instabilitatea atmosferică se va accentua joi, între orele 07.00 şi 23.00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri pe metru pătrat şi izolat, mai ales în Maramureş, Transilvania şi zona de munte, 20-30 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse va cădea grindină.În restul teritoriului, instabilitatea atmosferică se va manifesta local, mai ales în orele serii, se arată în informarea transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Mediafax
Ultimele știri de la National1
Miniștrii Guvernului condus de Viorica Dăncilă s-au remarcat prin numeroase gafe – de la greșeli grave
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat, joi, în legătură cu declaraţiile recente făcute de ministrul
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi,CCR referitor la modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, motivând
Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA vor susţine, joi, interviurile cu ministrul Justiţiei,
Patriarhia Română îndeamnă toate eparhiile sale din ţară şi din străinătate să îi sprijine financiar pe
