Au inceput promisiunile electorale: pensiile, salariile si indemnizatiile de handicap vor creste

 

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, intr-o emisiune la Romania Tv, ca pensiile, salariul minim si indemnizatiile persoanelor cu handicap vor creste anul viitor. „Incepand cu ianuarie 2015, indemnizatiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu rata inflatiei. Cea mai mica indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%”, a spus ministrul Muncii.

Guvernul promite si indexarea salariilor pentru profesori si medici, dar inca nu a stabilit cuantumul cresterii. „Lucram cu ministerul finantelor pentru a stabili nivelul de crestere al salariilor din sistemul bugetar. Nu as vrea sa avansez o cifra, ieri am avut intalnire cu sindicatele din invatamant”, a declarat Rovana Plumb.

Pe lângă indexarea tuturor pensiilor la început de an, 2015 vine şi cu o majorare suplimentară de venit pentru un sfert de milion dintre pensionari.

 

„Cu certitudine ea va intra în aplicare de la începutul lui 2015. Este vorba de cei 250.000 de pensionari pentru care s-a recalculat până acum. Este vorba despre un venit suplimentar aferent la 10 luni de zile şi va fi pus în aplicare din ianuarie 2015”, a afirmat ministrul Muncii.

Ministrul a mai spus că vor fi majorate substanţial şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

 

„Începând cu ianuarie 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu rata inflaţiei. Cea mai mică indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%”, a mai spus ministrul muncii, Rovana Plumb.

 

De asemenea, pe lângă indexări, Guvernul plănuieşte să continue şi anul viitor creşterea salariului minim.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Pilotul de Formula 1 Jules Bianchi se zbate între viaţă şi moarte.

URMĂTORUL ARTICOL

FILIT 2014, prin ochii invitaţilor. Cifrele ediţiei

Ultimele știri de la Eveniment