Bomba in lumea medicala! Perchezitii la Iasi pentru medicamente false

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au descins la 64 de adrese – domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Iaşi, Ilfov, Buzău, Ialomiţa, Argeş şi Olt.
 
Sunt vizate 20 de firme specializate în depozitarea şi vânzarea de medicamente, care, potrivit anchetatorilor, s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
 
După percheziţii, zece persoane ar urma să fie duse la audieri.
 
„Din cercetarile efectuate pana in acest moment a rezultat ca, in perioada anilor 2013 – 2014, reprezentantii societatilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea in lantul legal a unor medicamente cu valoare mare de piata, utilizate in tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatita, diabet, procurate la negru de pe piata interna sau comunitara. De asemenea, s-a mai stabilit ca, prin intermediul societatilor implicate ar fi fost  transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane euro) catre persoanele vizate din circuitul infractional, iar banii astfel obtinuti fiind reintrodusi in circuitul ilicit prin transferuri bancare si contracte de imprumut fictive. Prin acest mecanism, atat in circuitul legal din Romania, cat si in alte state comunitare, ar fi fost introduse inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentantii firmelor implicate. Prejudiciul estimat a fi produs in cauza se cifreaza la peste 3 milioane de euro. Precizam ca dosarul s-a constituit ca urmare a sesizarii Directiei Generale Antifrauda Fiscala, iar procurorii beneficiaza de suportul tehnic si informativ al Serviciului Roman de Informatii”, se arata intr-un comunicat al Parchetului General. 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Stii cine sunt cei mai buni sportivi ai Iasului? Afla aici cine sunt campionii sportului iesean

URMĂTORUL ARTICOL

Despre imobiliare, Ia Iasi: ce puteai sa cumperi cu 60 mii Euro in 2009, si ce oferte ai astazi

Ultimele știri de la Eveniment