BRD Groupe Société Générale a primit din partea FNGCIMM un nou plafon de garantare, în valoare de 320 de milioane de lei, care va permite acordarea de credite « Prima Casă » în valoare totală de 640 de milioane de lei. Acesta este cel mai mare plafon de garantare acordat de FNGCIMM unei bănci în etapa actuală a programului « Prima Casă ».
De la trecerea la creditarea exclusiv în monedă naţională şi până în prezent, banca a acordat, în cadrul programului Prima Casă, credite în valoare de 360 milioane RON. Cele mai multe dintre acestea au fost contractate de clienţi din Bucureşti (30%), restul de 70% fiind acordate clienţilor din toate judeţele ţării. Cota de piaţă a băncii în programul Prima Casă în lei este de 33%, în timp ce cota calculată de la începutul programului, din anul 2009, este de 28%.
Valoarea medie a unui împrumut „Prima Casă” în lei se ridică la aproximativ 147.000 RON. Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în care se încadrează beneficiarii împrumuturilor „Prima Casă”, cei mai numeroşi sunt clienţii cu vârste sub 30 de ani (50%). 27% dintre beneficiari au între 31 şi 35 de ani, iar 23% au vârste ce depăşesc 35 de ani. Cel mai tânăr beneficiar are vârsta de 21 de ani, iar cel mai vârstnic are 66 de ani.
58% dintre titularii programului sunt bărbaţi, iar 42%, femei. Portretul titularului de credit „Prima Casă” în lei este : bărbat în vârstă de 32 de ani din Bucureşti.
După criteriul numărului creditelor acordate, topul primelor 10 judeţe din ţară este compus din:
1. Iaşi
2. Timiş
3. Braşov
4. Cluj
5. Constanţa
6. Sibiu
7. Prahova
8. Mureş
9. Galaţi
10. Argeş
Repartizarea pe zone geografice scoate în evidenţă zona de vest a ţării (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş), cu 32% dintre credite, urmată de Bucureşti, cu 30% din credite, Muntenia (exclusiv Bucureşti), cu 24% şi Moldova, cu 14%.
BRD a acordat primul credit în cadrul Programului „Prima Casă”. Demarat în iulie 2009, programul a fost creat pentru susţinerea celor care doresc să îşi cumpere sau să construiască o locuinţă, prin acordarea unei garanţii de stat aferente unui credit imobiliar cu dobândă redusă. BRD acordă împrumuturi „Prima Casă” în lei cu o dobândă nominală standard de Robor 3M + 2,5 pp.
În afara unităţilor din reţeaua sa, BRD le oferă clienţilor interesaţi de obţinerea unui credit Prima Casă serviciul Vocalis Prima Casă, la numerele de telefon 0800 803 803 (apel gratuit în reţeaua Romtelecom), 021 302 61 61 (număr cu tarif normal) sau *BANCA (*22622 – apel cu tarif normal în reţelele Orange şi Vodafone), accesibile de luni până duminică între orele 08:00-22:00. Prin acest serviciu, clienţii pot solicita consiliere şi analiză de preacceptare a creditelor Prima Casă prin telefon, obţinând pe loc răspuns la solicitarea lor de credit.
În plus, 24 de ore din 24, cei interesaţi pot obţine informaţii despre Programul Prima Casă şi pot direcţiona cererile de informaţii prin completarea formularului disponibil pe site-ul http://www.creditulprimacasa.ro/ sau direct la adresa primacasa•brd.ro.
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi banca nr. 1 pe piaţa românească a creditelor sindicalizate. BRD – Groupe Société Générale are 2,3 milioane de clienţi şi operează o reţea de aproximativ 900 de unităţi. Cu peste 2,3 milioane de carduri valide şi o reţea de acceptare de peste 21.600 de POS-uri şi 1.500 de ATM-uri, BRD este banca nr. 1 pe piaţa românească a cardurilor. Cu operaţiuni de factoring de peste 1 miliard de Euro în 2012, BRD este liderul pieţei de factoring din România.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie:
– Retail banking în Franţa
– Retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări
– Corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori.
bzi.ro