Bursa de Valori București a închis în creştere şedinţa de luni

Bursa de Valori București (BVB) înregistrează creșteri pe toți indicii în ședința de tranzacționare de luni, iar valoarea schimburilor se ridică la 41,63 milioane de lei (8,41 milioane de euro), conform Agerpres.

Indicele principal BET înregistrează o apreciere de 0,47%, atingând nivelul de 12.542,09 puncte. În același timp, indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni listate la Bursă, înregistrează o creștere de 0,45%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, care include cele mai lichide 25 de titluri, înregistrează un avans de 0,52%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, se apreciază cu 0,26%.

De asemenea, indicele BET-BK, reper pentru randamentul fondurilor de investiții, încheie ședința în creștere cu 0,75%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, înregistrează o creștere de 0,44%.

Indicele BET AeRO, care cuprinde 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, înregistrează o apreciere de 0,16%.

Pe Piața Reglementată, cele mai tranzacționate acțiuni sunt cele ale OMV Petrom, cu o valoare de 11,34 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu schimburi în valoare de 7,23 milioane de lei, și de acțiunile Romgaz, cu schimburi de 6,42 milioane de lei.

Cele mai bune performanțe sunt înregistrate de acțiunile Condmag (+11,11%), Altur (+10,78%) și Mecanica Ceahlău (+9,84%).

Pe de altă parte, cele mai semnificative scăderi sunt înregistrate de acțiunile SIF Hoteluri (-13,91%), Grupul Industrial Electrocontact (-10,96%) și Carbochim (-5,61%).

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Cât l-a costa o bere cu prietenii pe un bărbat din Alba? Nu este vorba de bani

URMĂTORUL ARTICOL

Dezvăluiri șocante despre implozia submarinului Titan: Un fost consilier al Ocean Gate dezvăluie că submarinul se apropia de adâncimea de 3.500 de metri

Ultimele știri de la Economic