Poliţiştii au dat peste un ucigaş cu sânge rece care are numai 15 ani.
Un tânăr si-a sugrumat prietenul cu mâinile goale pentru a-i fura telefonul mobil performant. Socant este ca ucigaşul a participat apoi la funeraliile victimei unde i-a dus crucea in cortegiul funerar. Poliţiştii l-au filmat chiar în timp ce participa la înmormântare. Tânărul ucigaş a încercat să-i ducă de nas pe poliţişti mai bine de o săptămână, cu toate că aceştia ştiau că el este criminalul. Până la urmă, a recunoscut crima. Localnicii din localitatea de domiciliu spun despre el că era satanist, având tatuaje pe corp cu diavoli. Pe Facebook, acesta este înfăţişat mascat în fotografia de profil.
Ucigaşul şi-a omorât prietenul cu mâinile goale, sugrumându-l. Apoi, pentru a fi sigur că victima a murit, a lovit-o cu o bâtă în cap. După care a ascuns ciomagul într-un stufăriş de lângă un bazin de apă care alimentează localitatea şi a dispărut. Crima oribilă a avut loc pe 22 noiembrie, când Marian Tunăreanu, în vârstă de 16 ani, se afla cu oile la păscut, pe un imaş din comună. Cu prietenul său, Andrei Alexandru Nicuţă s-a întâlnit întâmplător. Primul i-a arătat prietenului său un telefon Samsung Galaxy cu care s-au jucat timp de două ore. Invidios că amicul său, deşi este cioban, deţine un telefon performant, Andrei Nicuţă i l-a luat din mână şi a dat să plece, convins că Marian nu îşi va măsura forţele cu el, fiind mai solid. Între cei doi a început un scandal care a degenerat în bătaie. La un moment dat, Nicuţă l-a apucat de gât şi l-a strâns pe amicul său din toate puterile. Văzând că victima nu mai mişcă, i-a luat bâta şi l-a lovit de mai multe ori în cap, pentru a fi convins că este mort, şi a fugit. Spre seară, ceilalţi ciobani au găsit oile rătăcite, iar pe tânărul de 16 ani, mort. „I-a luat telefonul şi apoi a mers la Iaşi unde l-a vândut la un amanet din zona Gării. Ulterior, poliţiştii l-au găsit la amanet“, a povestit Cristinel Zaharia, viceprimarul comunei Româneşti, locul unde a avut loc tragedia.
„Acasă avea într-un colţ al camerei un altar, unde se închina diavolului“
Timp de o săptămână, poliţiştii l-au chemat de mai multe ori la audieri pe Alexandru Nicuţă, convinşi că el este criminalul. Însă acesta nu a vrut nici în ruptul capului să recunoască fapta. Şocant este că marţi, săptămâna trecută, familia lui Marian Tunăreanu a organizat funeraliile pentru înmormântarea băiatului, iar criminalul s-a oferit să ducă crucea care avea să fie aşezată la mormânt. Poliţiştii au mers şi ei la înmormântare unde au filmat toate persoanele participante, iar acesta se poate vedea cum duce crucea mortului, care urma să fie aşezată la mormânt. Sâmbătă, anchetatorii l-au dus la postul de poliţie şi i-au pus în faţă contractul de împrumut de la amanetul de la Gară unde a vândut telefonul furat de la victimă. Pus în faţa probelor, tănărul a recunoscut. Localnicii sunt şocaţi de gestul băiatului, spunând despre el că este satanist. „Lumea spune că era un băiat cam rău. Învăţa undeva la o şcoală din Iaşi. Avea multe tatuaje pe corp, din câte am auzit chiar avea tatuat diavoli. Vecinii au mai spus despre el că acasă avea într-un colţ al camerei un altar, unde se închina diavolului. Tânărul provine dintr-o familie dezorganizată, părinţii lucrând pământul cu ziua în sat“, a mai spus viceprimarul.
De asemenea, despre băiatul ucis, viceprimarul a spus că acesta muncea pentru a câştiga o pâine. „Făcuse opt clase în comună. Îi ajuta pe cei de la stână şi primea şi el ceva în schimb. Păcat de el să moară în acest mod“, a mai spus Zaharia. Andrei Nicuţă a fost internat ieri la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ pentru a fi expertizat psihiatric.
ziaruldeiasi.ro