Alianta Sindicala “Gheorghe Asachi” Iasi a sarbatorit 18 ani de la infiintare prin Conferinta Nationala “Contributia sindicala la consolidarea dialogului social”, la care au participat ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, ministru secretar de stat in Ministerul Educatiei, Vasile Salaru, presedintele FSLI, Simion Hancescu, inspectorul scolar adjunct Claudia Tanase, subprefectul Bogdan Abalasi si primarul Iasului, Gheorghe Nichita.Tonul intregii conferinte a fost unul prietenos, de colaborare si deschidere pentru un dialog social eficient in contextul in care reprezentantii sindicatelor din invatamantul preuniversitar asteapta punerea in aplicare a ultimului acord cu Guvernul semnat in octombrie 2014, care vizeaza masuri pentru imbunatatirea legii educatiei, a programelor scolare si gasirea de solutii pentru personalul nedidactic.
Primarul Gheorghe Nichita a mentionat ca dialogul social inseamna negociere si ca este important ca toti partenerii de discutie sa foloseasca ca argument principal ratiunea. “Am fost lider de sindicat si am coordonat interesele a zeci de mii de oameni de la nivel judetean, apoi ca director general, mi-am continuat treaba asemeni unui lider de sindicat pentru ca tot orientat catre oameni mi-am desfasurat activitatea. Sunt si voi fi de partea scolii, profesorilor si sindicatelor din invatamant deoarece le sunt recunoscator profesorilor mei pentru ceea ce sunt. Scoala da valoare intregii societati”, a incheiat primarul Gheorghe Nichita.
La statutul de sindicalist si mai ales de cadru didactic a facut referire si Liviu Marian Pop, ministru delegat pentru dialog social. Acesta si-a adus aminte de primul ordin pe care l-a dat ca ministru interimar al Educatiei si care viza reinstituirea titularizarii in invatamant. “Miscarea patronala si cea sindicala sunt in acest moment prea divizate, de aici si problema existentei unui dialog social constructiv. Felicitari pentru ca Iasul reprezinta un model de unitate si unire. Trebuie sa facem dialogul social functional in Romania, pentru ca doar asa vom putea rezolva problemele cu care ne confruntam”, este de parere Ministrul Liviu Marian Pop.
“Am simtit ca a fost o sarbatoare in adevaratul sens al cuvantului, am primit recunoasterea meritelor activitatii noastre din ultimii 18 ani atat din partea colegilor de la FSLI, cat si a celor de la CSDR, Primarie sau Inspectoratul Scolar. De asemenea, am deschis o noua poarta de comunicare eficienta cu toti partenerii nostri, astfel incat rezultatele muncii AS-IS sa se cuantifice in asigurarea unor standarde firesti de trai pentru colegii nostri, alaturi de un statut respectabil al profesiei”, a incheiat Violeta Amariei, presedintele Aliantei Sindicale “Gh. Asachi” Iasi.