Codul rutier se actualizează din nou pentru a fi în armonie cu legislaţia europeană privind siguranţa minorilor în vehicule. Astfel, Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2002 a fost modificată pentru a include noi reguli referitoare la transportul copiilor.
„Am scris deja despre noutăţile din Codul rutier – prima dată în septembrie 2014, iar apoi în februarie 2015. La ultimul articol, însă, am primit foarte multe comentarii în care cititorii spuneau că am omis nişte modificări foarte importante, şi anume creşterea amenzilor (de până la zece ori) pentru vorbitul la telefon în timpul condusului şi pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă. Şi, după o scurtă căutare, am găsit nenumărate ştiri în care se vorbea despre presupusele creşteri ale amenzilor. Aşa că ne-am mai uitat o dată la textul legii şi am cerut şi opinia Poliţiei Române”, scrie ProMotor.
„Informaţiile care au apărut în ultimele zile în presă sunt eronate. Singurele modificări sunt cele care au fost publicate în Monitorul Oficial şi vor fi puse în aplicare în data de 14 februarie 2015”, au declarat surse oficiale din cadrul Poliţiei Române pentru ProMotor.
Cu alte cuvinte, amenzile NU au fost majorate odată cu noile modificări aduse Codului rutier. În schimb, valoarea amenzilor a crescut în 1 ianuarie 2015, când salariul minim pe economie a fost majorat la 975 de lei. Motivul e simplu: un punct-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim pe economie, adică 97,5 lei.
Asta înseamnă că amenda cea mai mică va fi de 195 de lei, iar cea mai mare ajunge la 9.750 de lei. Dar nu e cazul să intri în panică, fiindcă valoarea maximă se poate aplica doar în cazul persoanelor juridice (adică firme de transport, firme care se ocupă de întreţinerea drumurilor etc.). Cu alte cuvinte, amenda maximă pentru persoane fizice este de 1.950 de lei.