Chiar daca dormim cu o ora mai mult, trecerea de la ora de vara la cea de iarna ii poate afecta pe unii dintre noi. Medicii spun ca aceasta schimbare aduce insomnii, depresii si creste riscul de infarct

Schimbarea orei ne dă peste cap ritmul de zi cu zi şi ne afectează sănătatea timp de două săptămâni, atât cât durează adaptarea completă a organismului.

 

Potrivit medicilor, citaţi de România TV, în această perioadă am putea resimţi o stare permanentă de oboseală şi vom fi lipsiţi de energie. Pe de altă parte, noaptea mai lungă nu înseamnă altceva decât o predispunere la depresie, iar cei care suferă deja de pe urma acestei afecţiuni devin şi mai sensibili. Tocmai de aceea, numărul sinuciderilor creşte în perioada imediat următoare schimbării orei.

 

Pe de altă parte, medicii spun că în primele zile de la modificarea orei creşte riscul de infarct, cu până la 10 la sută.

 

De altfel, din aceste motive au fost ţări care au renunţat la schimbarea orei, Rusia şi Ucraina în 2011, iar Georgia şi alte state din Asia Centrală au renunţat încă din anul 2000.

 

România a trecut de la ora de vară la ora legală oficială standard, denumită de mulţi şi drept „ora de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile fiind date înapoi cu o oră, astfel că ora 4.00 a devenit ora 3.00.

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un grav accident de circulatie a avut loc in noaptea de sambata spre duminica in zona localitatii Poiana Teiului judetul Neamt. Un tanar de 20 de ani si-a pierdut viata dupa ce a intrat cu masina în gardul unei case. Tanarul nu avea permis de conducere

URMĂTORUL ARTICOL

Un miting pentru autonomie teritoriala, organizat de Consiliul National Secuiesc (CNS), va avea loc duminica (27.10.2013), in judetul Covasna, pe DN 11, intre localitatile Chichis si Bretcu. Politia le sugereaza soferilor sa foloseasca rute ocolitoare

Ultimele știri de la Sanatate