O anchetă jurnalistică uriaşă – circa 200 de ziarişti din mai multe ţări au participat la investigaţie – arată dimensiunea la nivel global a fraudelor de miliarde de dolari. Banca elveţiană HSBC ar fi ajutat clienţii bogaţi să eludeze taxele şi să ascundă miliarde de dolari, făcând banii nedetectabili. România apare pe locul 39 în clasamentul ţărilor cu cele mai mari depozite bancare în dolari. Cel mai mare depozit de bani asociat cu un client conectat cu România a fost de 829 de milioane de dolari, arată articolul realizat de Consorţiul Internaţional de Investigaţii Jurnalistice. Suma totală de bani asociată României este de 1,3 miliarde de dolari.
Surse apropiate ANAF, contactate de EVZ, au declarat că depozitul de 829 de milioane de dolari din Elveţia a aparţinut lui Dinu Patriciu.
De asemenea, si numele lui Viorel Hrebenciuc figurează deja între clienții băncii elvețiene HSBC în cel mai recent scandal de evaziune fiscală supranumit SWISSLEAKS, scrie stiripesure.ro