rat_brasov

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Brasov a fost reluata, sambata 8 iunie, in jurul orei 16,00

Potrivit unui comunicat al RAT Braşov, în urma unor discuţii purtate între conducere Regiei şi reprezentanţii salariaţilor aflaţi în grevă, o parte dintre conducătorii auto au renunţat la greva din ultimele zile şi au decis reluarea lucrului. „Conducerea şi salariaţii RAT depun toate eforturile ca în cel mai scurt timp posibil să se reia circulaţia pe toate traseele, conform orarelor afişate în staţii şi pe site-ul Regiei. Conducerea Regiei îşi exprimă pe această cale speranţa că toţi angajaţii vor înţelege situaţia existentă şi vor acţiona pentru reintrarea în starea de normalitate, pentru a nu se crea neplăceri utilizatorilor transportului public de călători din Braşov”, se precizează în comunicatul de presă.
Vineri dimineaţa, cei 360 de şoferi de la RAT Braşov au încetat lucrul nemulţumiţi că nu li se majorează salariile. Ei au solicitat o majorare cu aproape 30%, în timp ce conducerea spunea că nu este posibil acest lucru deoarece conform legii bugetului regiile care primesc subvenţii de la bugetul local sau lucrează în pierdere nu pot majora salariile.
Un şofer RAT câştigă lunar în jur de 1.200 – 1.500 de lei în funcţie de vechime. Salariile angajaţilor RAT nu au mai fost majorate din anul 2007.
RAT Braşov primeşte din bugetul local o subvenţie de 35 de milioane de lei anual.
Regia deserveşte populaţia municipiului Braşov cu 240 de autobuze şi troleibuze care circulă pe 44 de linii. RAT are 960 de salariaţi.
Potrivit unui comunicat al RAT Braşov, în urma unor discuţii purtate între conducere Regiei şi reprezentanţii salariaţilor aflaţi în grevă, o parte dintre conducătorii auto au renunţat la greva din ultimele zile şi au decis reluarea lucrului. 

„Conducerea şi salariaţii RAT depun toate eforturile ca în cel mai scurt timp posibil să se reia circulaţia pe toate traseele, conform orarelor afişate în staţii şi pe site-ul Regiei. Conducerea Regiei îşi exprimă pe această cale speranţa că toţi angajaţii vor înţelege situaţia existentă şi vor acţiona pentru reintrarea în starea de normalitate, pentru a nu se crea neplăceri utilizatorilor transportului public de călători din Braşov”, se precizează în comunicatul de presă.

Vineri dimineaţa, cei 360 de şoferi de la RAT Braşov au încetat lucrul nemulţumiţi că nu li se majorează salariile. Ei au solicitat o majorare cu aproape 30%, în timp ce conducerea spunea că nu este posibil acest lucru deoarece conform legii bugetului regiile care primesc subvenţii de la bugetul local sau lucrează în pierdere nu pot majora salariile.

Un şofer RAT câştigă lunar în jur de 1.200 – 1.500 de lei în funcţie de vechime. Salariile angajaţilor RAT nu au mai fost majorate din anul 2007.

RAT Braşov primeşte din bugetul local o subvenţie de 35 de milioane de lei anual.

Regia deserveşte populaţia municipiului Braşov cu 240 de autobuze şi troleibuze care circulă pe 44 de linii. RAT are 960 de salariaţi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Dan Sova, a declarat ca autostrada Sebes – Turda va costa aproximativ 900 de milioane de euro si va trebui finalizata pana in 2016, exprimandu-si increderea ca acest termen va fi respectat

URMĂTORUL ARTICOL

Luni (10.06.2013) incepe prima sesiunea a examenului national de Bacalaureat, evaluare competentelor lingvistice de comunicare orala in limba si literatura romana

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in