O serie de modificari la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (Codul rutier) privind siguranta in transportul copiilor intra in vigoare sambata, soferii care nu le respecta riscand amenzi intre 390 si 487 de lei. Prin Hotararea de Guvern nr. 11/2015, s-a transpus legislatia europeana privitoare la normele tehnice de aplicare a dispozitiilor Codului rutier referitoare la utilizarea obligatorie, in vehicule, a centurilor de siguranta si a sistemelor de fixare a copiilor in scaune, aminteste Mediafax.Astfel, potrivit dispozitiilor care intra in vigoare sambata, copiii cu o inaltime de pana la 135 cm pot fi transportati in autovehicule echipate cu sisteme de siguranta pentru conducator si pasageri, doar daca sunt fixati sau prinsi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun pentru copii instalat in autovehicul, scrie Hotnews.ro. Fac exceptie de la aceasta regula copiii aflati in mijloace de transport in comun sau in taxi, daca in acesta din urma copilul ocupa orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata. Transportul copilului in varsta de pana la trei ani, in acest caz, se realizeaza sub supravegherea unei persoane, alta decat soferul.
Copiii cu o inaltime de peste 135 cm pot fi transportati in autovehicule echipate cu sisteme de siguranta doar daca poarta centuri de siguranta pentru adulti, reglate astfel incat sa nu treaca peste zona gatului sau fetei, ori daca sunt fixati sau prinsi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun pentru copii instalat in autovehicul.Dispozitivul de fixare in scaun pentru copii se instaleaza pe locurile din spate ale autovehiculului. Prin exceptie, tipurile de dispozitiv de fixare in scaun pentru copii care, potrivit instructiunilor producatorului, pot fi montate inclusiv pe locul din fata destinat pasagerilor prin orientarea cu fata spre directia opusa directiei normale de deplasare a autovehiculului se instaleaza pe acest loc doar in situatia in care soferul dezactiveaza airbagul frontal corespunzator locului.
Fac exceptie de la obligatia de a fi fixati sau prinsi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranta pe timpul transportului copiii pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav. Acestia pot fi transportati pe locurile din spate ale autovehiculului. In cazul copilului de pana la trei ani, transportul se realizeaza sub supravegherea unei persoane, alta decat soferul.Totodata, in uma modificarilor aduse, copiii de pana la 3 ani nu pot fi transportati in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta.In mijloacele de transport in comun si in taxi, copiii de pana la 3 ani pot fi transportati sub supravegherea unei persoane, alta decat soferul, si trebui sa ocupe alt loc decat cel din fata in cazul taxiurilor.
De asemenea, fac exceptie copiii pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, care pot fi transportati pe locurile din spate ale autovehiculului, sub supravegherea unei persoane, alta decat soferul.Copiii de peste 3 ani, avand o inaltime de pana la 150 cm, pot fi transportati in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta doar daca ocupa, pe timpul transportului, orice alt loc decat cel de pe scaunele din fata.Soferii care transporta copii in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta sau nu folosesc dipozitive de fixare in scaune pentru copii vor fi sanctionati cu patru – cinci puncte de amenda, respectiv cu amenzi de 390 – 487 de lei, si trei puncte de penalizare.Aceleasi sanctiuni sunt prevazute si pentru neasigurarea ca persoanele minore poarta centura de siguranta.