Comisia Europeană a anunțat, că de astăzi, produsele cosmeice testate pe animale nu mai pot fi comercializate in UE
Comisia Europeană a anunțat, că de astăzi, produsele cosmeice testate pe animale nu mai pot fi comercializate in UE
Comisia Europeană dorește să sprijine mai departe cercetarea și inovarea în acest domeniu, promovând, în același timp, bunăstarea animalelor la nivel mondial.
„Faptul că astăzi intră în vigoare interdicția totală legată de comercializare reprezintă un semnal important cu privire la importanța pe care Europa o acordă bunăstării animalelor. Comisia se angajează să sprijine în continuare dezvoltarea de metode alternative și să încurajeze țările terțe să adopte și ele abordarea europeană. Acest lucru reprezintă un prilej important pentru Europa de a da un exemplu de inovare responsabilă în domeniul produselor cosmetice fără a face compromisuri cu privire la siguranța consumatorilor”, a declarat Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor.
Potrivit Comisiei Europene, dezvoltarea produselor cosmetice nu justifică testarea pe animale.
În perioada 2007 – 2011, Comisia a alocat aproximativ 238 de milioane de euro pentru descoperirea unor metode alternative de testare a cosmeticelor.
Industria produselor cosmetice a contribuit și ea prin cofinanțarea cu 25 de milioane de euro a acestei inițiative de cercetare.
Testarea pe animale în Uniune este interzisă încă din 2004 pentru produsele cosmetice și din 2009 pentru ingredientele produselor cosmetice.