Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomnitei, a semnat astăzi contractul de lucrări privind construcţia unui hangar care va putea adăposti două elicoptere SMURD. Oferta declarată câștigătoare a fost cea a Asocierii SC Prima Construct SRL Iași și SC Prisma Serv Company SRL Iași, având prima firmă ca lider de asociere. Prețul contractului urmare a finalizării procedurii de atribuire este de 1.239.998 lei, fără TVA. Perioada de execuție a lucrărilor este de 7 luni calendaristice din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor. „Continuăm eforturile de sprijinire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. La Consiliul Judeţean am luat decizia de a construi în incinta Detaşamentului II de Pompieri un hangar care va putea adăposti două elicoptere SMURD. Clădirea va fi realizată în acest an şi va asigura protecţia elicopterelor faţă de intemperii, logistica aferentă funcţionării acestora şi protecţia personalului navigant şi de întreţinere. Toate fondurile pentru acest obiectiv sunt alocate de Consiliul Judeţean”, a declarat Cristian Adomnitei.
Beneficiarul investiţiei este Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi, lucrările urmând a fi efectuate la Detaşamentul II al ISU Iaşi din Bulevardul Virgil Săhleanu (fostă Calea Chişinăului), nr. 36. Suprafaţa desfăşurată a hangarului va fi de 682 de metri pătraţi.
Ultimele știri de la Eveniment
Ronaldinho vine la Iași pentru un meci demonstrativ – Tot ce trebuie să știi despre evenimentul
Alertă în București: Amenințări cu masacru trimise prin e-mail către școli și spitale Mai multe instituții
Un nou model de inteligență artificială (AI), dezvoltat de o echipă internațională de cercetători, promite să
📸 Plângerile video din trafic, ignorate în masă: 80% sunt respinse de Poliția Rutieră. De ce
Incidentul a fost filmat și a devenit viral. Polițistul martor este cercetat disciplinar, iar tânărul riscă
