Cutremur in lumea buna a Iasului! Ionut Palia-Budescu, administrator al pensiunii „La Palia”, a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de furt calificat

 

 

 

Cutremur in lumea buna a Iasului. Un tanar de 27 de ani, administrator al unei cunoscute pensiuni din Iasi, unde se organizeaza evenimente fastuoase in fiecare weekend, a fost arestat la sfarsitul saptamanii trecute.

Ionut Palia-Budescu, administrator al pensiunii „La Palia”, a fost retinut pentru 24 de ore si ulterior arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de furt calificat. Tanarul este unul dintre cei trei autori ai jafului comis, in noaptea de 9 spre 10 iulie, la casa de amanet Corelia. Acesta a filat casa de amanet din cartierul Alexandru cel Bun, impreuna cu alti doi prieteni, George Ceasu si Viorel Ursu, timp de cateva zile bune. 

 

„Cu ajutorul unei camere video filmau momentul in care angajatele veneau si plecau de la locul de munca. Astfel, au aflat codul de la sistemul de alarma si au reusit sa patrunda in incinta societatii ca la ei acasa. Initial, tocmai pentru ca autorii au stiut codul, primele suspecte au fost angajatele. Cercetarile au aratat ca nu au fost, insa, implicate”, au precizat surse din cadrul anchetei. 

 

Echipa care a cercetat jaful a fost formata din zeci de politisti, care au lucrat zi si noapte pentru identificarea si prinderea suspectilor care furasera aproape doua kilograme de aur, in valoare de 187.000 de lei. A fost nevoie chiar de sprijinul politistilor din Neamt si Constanta. Prima pista a politistilor a dus spre Roxana Asofie, iubita unuia dintre suspecti. Tanara a fost saltata dintr-o camera de hotel din Pascani, fiind acuzata de tainuire. O parte dintre bijuterii au fost descoperite intr-un amanet din Constanta. „Au amanetat bijuteriile in case de amanet din toata tara, nici ei nu isi amintesc toate locurile”, au mai precizat anchetatorii. 

 

Au trait pe picior mare

 

Cei trei si complicea lor au fost prinsi pentru ca au facut greseala de a cheltui sume mari de bani, intr-un timp relativ scurt. Au calatorit cat au putut de mult, s-au cazat doar la hoteluri de lux, au baut cele mai scumpe bauturi si au ales mancarurile cele mai fine. Dupa ce iubita unuia dintre autori a fost prinsa, au fost retinuti si doi dintre suspecti, George Ceausu, in Constanta, si Viorel Ursu, in Lespezi. Singurul care nu fusese identificat era administratorul pensiunii din Bucium. Acesta a fost prins de politisti in timp ce incerca sa fuga din tara, pe la Vama Bors. Imediat dupa, politistii i-au perchezitionat locuinta de pe soseaua Nationala si pensiunea. 

 

„La data de 1 noiembrie a.c., politistii Serviciului de Investigatii Criminale au efectuat trei perchezitii, doua în Iasi si una în Constanta, pentru probarea activitatii infractionale a trei suspecti de furt calificat. Al treilea suspect a fost depistat si retinut, la data de 1 noiembrie a.c., cu sprijinul politistilor de frontiera, la Punctul de Trecere a Frontierei Bors, judetul Bihor. Cei trei suspecti au fost prezentati magistratilor de la Judecatoria Iasi, care au emis mandate de arestare preventiva pe numele acestora pentru furt calificat”, a precizat Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.

 

bzi.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Atentie ieseni! Apa potabila este in pericol. Vezi detalii

URMĂTORUL ARTICOL

Socant! Un pedofil pervers din Iasi a violat doua copile de 11, respectiv 15 ani, si a obligat un baietel de 12 ani sa priveasca scenele si sa faca poze cu telefonul mobil

Ultimele știri de la Actualitate