O infamie a avut loc într-o familie din localitatea Cotnari, unde un tată incestutos şi-a lăsat fiica însărcinată. Tânăra în vârstă de 17 ani a ascuns îngrozitoarea faptă de ruşine, dar i-a mărturisit totul mamei în momentul în care a observat că-i creşte burtica, şi şi-a dat seama că a rămas însărcinată.
Fapta a avut loc la sfârşitul anului trecut, în luna noiembrie, când Constantin Vrabie, în vârstă de 48 de ani, a profitat de faptul că soţia era plecată la părinţi, în localitatea Prisăcani. În noaptea de 30 noiembrie 2013, bărbatul s-a trezit din somn şi, văzând că ceilalţi trei copii ai familiei dormeau, şi-a violat fiica, apoi a adormit la loc. Minora a tăcut până la începutul acestei luni, când a observat că a rămas însărcinată şi i-a mărturisit totul mamei, care a făcut plângere la poliţie. Poliţiştii l-au luat la întrebări pe tatăl incestuos, apoi l-au reţinut şi l-au arestat pentru 30 de zile. „Fapta a fost premeditată. În acest caz sunt continuate cercetările“, a precizat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. Potrivit primarului localităţii, atât mama, cât şi tatăl lucrau cu ziua şi aveau venituri modeste. „Nu ştiu să fi existat în familia respectivă probleme majore. Părinţii lucrează cu ziua pe câmp sau pe unde apucă. Ambii sunt acasă, iar mama fetei a îngrijit în ultimul timp pe bunici, din câte ştiu. Pe de altă parte, fata este o elevă foarte silitoare, pentru că au venit profesori şi dirigintele şi ne-au spus că rezultatele ei sunt printre cele mai bune din clasă“, a precizat Vasile Băeanu, primarul localităţii. Fata a fost consultată de medici, care au confirmat că a rămas gravidă. Culmea este că tânăra vrea să păstreze copilul, chiar dacă a rezultat dintr-un incest.
ziaruldeiasi.ro