Daniel Horodniceanu, primul pas catre sefia DIICOT

Horodniceanu a mai spus că este important ca imaginea DIICOT în rândul opiniei publice, care a fost afectată şi nu mai este atât de bună ca în urmă cu câţiva ani, să fie îmbunătăţită prin intermediul Biroului de Informaţii şi Relaţii cu Publicul.În timpul interviului, unul din membrii CSM l-a întrebat pe Daniel Horodniceanu cum ar reacţiona dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar şi un oficial de rang înalt şi ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze.Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-şef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relaţia dintre procurorul respectiv şi persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calităţii de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuţii şi, mai ales, care este impactul respectivelor discuţii asupra activităţii acelui procuror.

El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, pentru luarea unor eventuale măsuri, scrie gandul.info.Întrebat de ce nu ar sesiza direct Inspecţia Judiciară, Horodniceanu a spus că procurorul şef al DIICOT este subordonat direct procurorului general, acesta fiind motivul pentru care acesta ar fi primul sesizat, şi nu IJ.Consiliul Superior al Magistraturii va da un aviz în ceea ce priveşte propunerea ministrului Justiţiei de ocupare de către Daniel Horodniceanu a funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Avizul va fi transmis marţi la Ministerul Justiţiei şi va însoţi propunerea ce va fi înaintată de ministrul Robert Cazanciuc preşedintelui Klaus Iohannis.

Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.Şase procurori au candidat pentru această funcţie – adjunctul procurorului şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, cea care asigură interimatul postului de şef al DIICOT, Nicolae Lupulescu, procuror militar şef adjunct secţie în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Glugă, procuror şef al DIICOT Craiova, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef în cadrul Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice, de la Structura centrală a DIICOT, Cătălin Laurenţiu Borcoman, şeful DIICOT Braşov şi Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi – aceştia fiind audiaţi în 18 martie la Ministerul Justiţiei.

Ministrul Robert Cazanciuc declara, în 14 aprilie, că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat despre propunerea ca Daniel Horodniceanu să preia şefia DIICOT, el adăugând că şeful statului va stabili dacă este sau nu de acord cu această nominalizare după ce magistratul va fi audiat la CSM.În momentul în care a fost propus pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, s-a ţinut cont de faptul că Daniel Horodniceanu are o vechime de 16 ani în funcţia de procuror, iar şase ani a ocupat funcţii de conducere. De asemenea, experienţa managerială anterioară a fost un criteriu important în alegerea sa, Horodniceanu ocupând funcţia de procuror-şef al DIICOT Iaşi, în perioada iunie 2006 – iunie 2009, respectiv în perioada iunie 2012 – 2015.Procurorul Daniel Horodniceanu este formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane.

Potrivit MJ, el a participat la numeroase forme de pregătire profesională organizate în ţară şi în străinătate. Horodniceanu a absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii şi deontologiei profesionale a magistraţilor, protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane, infracţionalităţii informatice, consolidării capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale. El este autor al unor articole de specialitate juridică.”În cadrul dialogului cu ministrul Justiţiei, domnul procuror Daniel Constantin Horodniceanu a identificat şi prezentat obiective şi măsuri clare şi pragmatice privind eficientizarea activităţii structurii, dovedind abilităţi de organizare, comunicare, spirit de echipă şi viziune strategică asupra direcţiilor de dezvoltare a DIICOT”, preciza Ministerul Justiţiei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, in concediu

URMĂTORUL ARTICOL

ANM: Vreme schimbatoare in urmatoarele doua saptamani

Ultimele știri de la Eveniment