De maine, la Palas, expozitia Trofee de vanatoare

Palas Mall a pregătit un eveniment aparte pentru clienţii săi. În această săptămână, ieşenii şi nu numai vor avea prilejul unic de a vedea, în mărime naturală, animale vânate în Europa, Asia şi Africa.
De miercuri până duminică, în perioada 18 – 22 februarie 2015, cei pasionaţi de vânătoare şi cei curioşi să vadă trofee în mărime naturală vor putea vizita o expoziţie inedită. Timp de cinci zile, Atriumul Palas Mall va găzdui cea de-a doua ediţie a expoziţiei „Trofee de Vânătoare”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din judeţul Iaşi. Vizitatorii vor putea admira peste 100 de exponate, vânate în Europa, Africa şi Asia. Multe dintre acestea sunt medaliate la concursurile naţionale şi internaţionale de specialitate. 
Evenimentul este un bun prilej pentru cei mici să descopere trofee din pădurile româneşti, precum urşi, cerbi, porci mistreţi, râşi, lupi şi cocoşi de munte, dar şi rarităţi de pe alte continente, precum lei, antilope, buffalo, kudu şi multe altele. În Atrium va fi amenajat şi un loc pentru exponatele în mărime naturală, printre care se numără: leul, antilopa, şacalul, ursul, cerbul, caprioara, mistreţul şi bursucul. Astfel, publicul va avea ocazia unică de a vedea îndeaproape aceste animale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Razboiul de la UPA continua! Universitatea face lista abuzurilor facute de Finantele iesene

URMĂTORUL ARTICOL

La Ministerul Culturii a avut loc prima intalnire pe tema Iasi – Capitala Culturala

Ultimele știri de la Eveniment