Deputatul Cristina Nechita: Iasul, capitala europeana a culturii

„Oricare cetăţean român cu un minim bagaj de educaţie şi cu o cultură generală de nivel mediu ştie că oraşul Iaşi a fost şi este polul culturii româneşti. Şi nu de azi, de ieri, ci de vreo două secole. Vreau să spun că renumele de eleganţă şi rafinament cultural al Iaşilor nu este o chestiune de răspândire locală ci un renume naţional bine stabilt.
Las deoparte faptul că, în Iaşi, clădirile-monument – numeroase şi, în mare măsură, frumos restaurate – se află, practic, pe toate străzile vechiului oraş, dar avem monumente istorice, muzee şi case memoriale, statui şi parcuri cu care s-ar mândri orice urbe europeană.
Dincolo de această zestre istorico-culturală, „la Iaşi se întâmplă lucruri” cum îmi place mie adesea să spun. Viaţa culturală a Iaşilor este bogată şi diversă fie că este vorba despre festivaluri dedicate cărţii, teatrului, artelor plastice, filmului şi muzicii. Viaţa culturală a Iaşilor este vie şi fecundă.
În această ordine de idei, proiectul „Iaşi, Capitală Europeană a Culturii” mi se pare foarte important. Avem şansa ca, în 2021, oraşului nostru să i se recunoască valoarea şi longevitatea culturală. Îi rog, aşadar, pe toţi prietenii mei să îşi exprime opiniile, să facă propuneri şi să îşi manifeste adeziunea la acest proiect. De azi înainte, eu voi semna Cristina Nichita – deputată de Iaşi – susţinătoare a proiectului Iaşi, Capitală Europeană a Culturii.
Vă rog pe toţi să faceţi la fel!”
Cristina Nichita – deputată de Iaşi – susţinătoare a proiectului Iaşi, Capitală Europeană a Culturii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Vezi aici lista locurilor de munca disponibile in Iasi!

URMĂTORUL ARTICOL

Deputatul Constantin Adascalitei: abia acum Romania este pe maini bune

Ultimele știri de la Comunicate de presa