„Noua armă politică a liberalilor și a pedeliștilor ieșeni este comunicatul de presă-fluviu perfect asortat, de altfel, cu scrisoarea deschisă, altă modalitate de comunicare privilegiată de opoziție. Un comunicat de presă-fluviu trebuie musai să se etaleze pe câteva pagini scrise mărunt. El cuprinde, în principal, imprecații cutremurătoare, adjective – numai la superlativ – și substantive apocaliptice puse în pagină întru înfierarea PSD. Astfel, pe lângă incompetență, rea-voință și minciună, PSD este acuzat de a fi conceput „planul diabolic de izolare a Moldovei” și de sinistra „intenție de a bloca dezvoltarea” în zonă. De ce și-ar propune PSD să distrugă? De ce un partid aflat la putere – partid care tot repară de ani de zile nedreptățile comise de predecesori – ar avea intenții sinistre? Opoziția nu spune exact dar ne lasă să pricepem singuri: de ce? Uite d’aia.
Primarul Iașilor are parte de un tratament special și beneficiază de spații largi de expunere. Astfel, spun penelisto-pedeliștii, Gheorghe Nichita orchestrează pur și simplu distrugerea Iașilor. Și-a propus să demoleze orașul, să nu mai rămână piatră pe piatră. Și, după ce îl face fărâme, vrea să treacă la un nivel superior: să facă praf toată Moldova. E un om rău. (Probabil din acest motiv îl tot aleg ieșenii de ani de zile șef la Primarie). Peneliștii știu că e un om rău și de asta îl demască.
Nu există niciun domeniu care să scape iureșului devastator al penelisto-pedeliștilor. Niciun proiect nu este suficient de corect pentru a scăpa virulenței lor politice: autostradă, aeroport, spital regional, parcare, Capitală Culturală Europeană – toate sunt destinate distrugerii zonale și sărăcirii populației de către PSD.Noua alcătuire politică bicefală nu s-a ițit pe plaiurile moldave alaltăieri. Distinșii membri fac parte din partide care au adăstat la putere ani de-a rândul. E de presupus că măcar unii dintre ei ar trebui să știe despre ce vorbesc. Au furnizat chiar și miniștri la Cultură, la Sănătate, la Economie, la Interne, la Externe ba chiar și la Transporturi. Despre unii se mai aude câte ceva, despre alții nu, pentru că sunt mai retrași.Neo-liberalii umblă cu politichie și delicatețuri caragialești. Ideea ar fi să iasă de sub masă. Evident, de sub masa pe care își scriu comunicatele de presă-fluviu.”CRISTINA NICHITA,
DEPUTAT PSD IAŞI