„Un pact este un contract, o înţelegere, o convenţie scrisă şi semnată de părţile interesate în scopul atingerii unui ţel comun foarte important. Un astfel de ţel este, la nivel naţional, Master Planul pentru Transport agreat deja cu Comisia Europeană.
Prim-ministrul Victor Ponta a explicat necesitatea unui acord politic pe zece ani pentru realizarea infrastructurii transporturilor din România. Conceperea unei strategii pe termen lung este vitală pentru dezvoltarea sistemului de autostrăzi. Experienţa ne arată că, în lipsa unui pact politic asumat de toate forţele active ale ţării, schimbarea periodică a Guvernului, a Parlamentului, a Preşedintelui antrenează şi modificări majore ale strategiei transporturilor; fiecare nou actor politic ajuns la putere are tendinţa de a abandona planurile predecesorilor. Această stare de fapt se înregistrează o dată la câţiva ani şi creează confuzie în rândul populaţiei şi a investitorilor străini şi autohtoni.
De aceea, prim-ministrul Victor Ponta propune ca Master Planul pentru Transport să facă obiectul unor dezbateri în Parlament, să fie discutat cu toţi liderii partidelor şi să fie prezentat Preşedintelui republicii pentru ca, în final, să fie semnat un pact serios, vizând dezvoltarea infrastructurii în următorii zece ani.
Este singura modalitate prin care ţara noastră îşi poate demonstra stabilitatea în faţa investitorilor care caută un teren predictibil şi ferm pentru investiţiile lor. Credibilitatea internă şi externă a României precum şi stabilitatea ei cer semnătura responsabililor săi politici.”
Birou de presă Cabinet Deputat PSD Iaşi,
CRISTINA NICHITA
Ultimele știri de la Comunicate de presa
Asociația Om Bun anunță cu entuziasm lansarea proiectului „Eco Educație” în comuna Țibănești, un demers dedicat
Anul 2024 a început cu veşti bune pentru angajatorii ieşeni. În cursul zilei de 18.01.2024, Agenţia
Proiectul „PROFESSIONAL ACTIVATOR – Pregătire și Redresare Ocupațională prin Forme de Educație Specializate pentru Șomeri și
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță închiderea proiectului „PREGĂTIT PENTRU VIITOR”, cofinanţat din
Consiliul Județean Iași a lansat licitația pentru proiectarea și execuția viitorului Spital de Boli Respiratorii. Anunțul