eugen_nicolaescu

Din 2014 se vor introduce in programa scolara ore de educatie sanitara, in care elevii vor invata şi despre acordarea primului ajutor

„Noi acum primul ajutor îl dăm de regulă prin serviciile medicale, prin SMURD de regulă. Dar ne gândim deja să facem un proiect de educaţie şi să începem din şcoală. Am vorbit cu colegul meu, cu ministrul Educaţiei, şi – anul ăsta nu reuşim – dar de la anul să introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care va intra şi primul ajutor”, a spus Nicolescu.
El a arătat că se încearcă, de asemenea, şi revizuirea medicinii şcolare, despre care a afirmat că astăzi „e la pământ” şi că „de fapt, nu mai există”, ca şi medicina comunitară.
„Sunt capitole din Legea Sănătăţii pe care le vom modifica în acest an şi sigur, pe măsură ce vom avea fonduri ca să facem şi achiziţii, o vom pune în aplicare. Creăm cadrul legal deocamdată şi sper că în doi-trei ani de zile, dacă Dumnezeu ne ajută, să avem bani mai mulţi şi eu sper să meargă economia României ca să avem bani mai mulţi, de acolo să putem să disponibilizăm. Dar poate să sensibilizăm autorităţile locale, să încerce şi ele să se implice, că nu costă mult, şi poate în anumite puncte importante din localităţi, acolo unde autorităţile locale ar trebui să ştie că se pot întâmpla accidente mai multe, că pot avea loc evenimente nefericite mai multe, să facă aşa ceva”, a spus Nicolăescu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, le-a spus tinerilor liberali sa nu mai alerge „dupa diplome” sau masterate si sa-si umple „geamantanul de hartii”, ci sa isi insuseasca notiuni practice

URMĂTORUL ARTICOL

Obama a anuntat ca va lansa un atac limitat impotriva Siriei. Va astepta insa aprobarea Congresului

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in