Dosarul Transferurilor! Astazi (25.02.2014) Curtea de Apel Bucuresti se pronunta in dosarul transferurilor

 

 

 

DOSARUL TRANSFERURILOR. Avocaţii celor opt – Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali – au cerut pe 10 februarie respingerea apelului declarat de procurori şi menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti, care i-a achitat pe inculpaţi pe data de 3 aprilie 2012.

 

 

În ultimul cuvânt, cei opt inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa completului de doi judecători al Curţii de Apel Bucureşti, însă au precizat că ar fi de acord cu prestarea de muncă în folosul comunităţii, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea.

 

Gheorghe Neţoiu a declarat presei, la finalul şedinţei de judecată, că ar prefera să lucreze în domeniul agriculturii dacă ar fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

 

Procurorul de şedinţă a cerut, pe 10 februarie, pedepse cu executare pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod penal.

 

Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, respectiv şapte ani de închisoare cu executare pentru fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Nicolae Herlea a murit luni seara (24.02.2014) la varsta de 86 de ani, dupa o lunga suferinta

URMĂTORUL ARTICOL

Totul despre avocado! Noua beneficii despre super-aliment

Ultimele știri de la Sport