În opinia suporterilor alb-vişinii, principalul vinovat pentru situaţia clubului Rapid este considerat George Copos, fapt pentru care aceştia s-au adunat azi în faţa Înalţei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – unde s-a prezentat finanţatorul feroviarilor în dosarul transferurilor – şi au cerut condamnarea acestuia.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, le-a transmis suporterilor care prostestează, vineri, în faţa sediului ICCJ, că le va dona acţiunile pe care le deţine la gruparea giuleşteană, precizând că înţelege suferinţa prin care trec fanii.
„Toate acţiunile le voi da suporterilor gratuit, să cheltuie ei de acum înainte. Ei sunt aici pentru că suferă şi îi înţeleg. Trăim într-un stat de circ. E România un stat de drept? Dacă România e un stat de drept, trebuie să-mi fie mie teamă? Pentru că nu am făcut nicio infracţiune, toate contractele au fost făcute legal şi banii au intrat în contul clubului şi se regăsesc în balanţa contabilă”, a fost reacţia lui Copos.
„Rapidul ce este în acest stat de drept?”, a întrebat un supporter. Acţionarul giuleştean a răspus: „Am investit peste 40 de milioane de euro în Rapid. Începând de mâine vă voi da vouă acţiunile gratuit.”
Dan Teodorescu, preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, a venit purtând uniformă de deţinut şi a avut un banner pe care scria: „Te aştept să te iubesc. Colegul din patul de jos.”
„Am venit să-l susţin pe domnul Copos la intrare (n.r. – la închisoare), pentru că la ieşire avem timp cinci ani să ne pregătim. Bineînţeles că nu te poţi bucura de necazul unui om, dar trebuia tras un semnal de alarmă pentru că el a reuşit să distrugă un spirit. El trebuie să ştie că mai există dreptate în această ţară şi într-o zi fiecare plăteşte. Acolo unde va ajunge va avea colegi, nu se va plictisi. Noi o să-l ajutăm, suntem generaţia care a tras cu praştia şi pentru noi să arunci cu chiftele nu e foarte dificil. Rapidul poate fi salvat, Rapidul nu va muri nciodată. Nu e importantă liga în care va rămâne Rapidul, important e că va exista întotdeauna. El este singurul vinovat pentru situaţia în care se află clubul, aflat în insolvenţă şi fără licenţă pentru Liga I.”, a declarat Teodorescu, conform Mediafax.
Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal au respins dosarul FC Rapid, club aflat în insolvenţă, privind acordarea licenţei pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I.
În opinia suporterilor alb-vişinii, principalul vinovat pentru situaţia clubului Rapid este considerat George Copos, fapt pentru care aceştia s-au adunat azi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie