Un renumit profesor iesean, economistul Tiberiu Brailean a facut o ampla analiza a motivelor pentru care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a ajuns intr-o situatia financiara dezastruoasa
Dupa ce Agenda de Iasi a prezentat in mai multe randuri criza financiara prin care trece Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iasi, iar saptamana trecuta am prezentat scrisoare de demisie din Sentatul Universitatii a profesorului Liviu Antonesei, membru marcant al lumii culturale iesene, prezentam ampla analiza a economistului Tiberiu Brailean, profesor la UAIC. Acelasi Liviu Antonesei a facut pe blogul personal a afirmatie bomba: Universitatea are in momentul de fata un deficit de circa 3.5 milioane de euro!
Tiberiu Brailean vorbeste despre achizitiile si inchirierile facute pe timp de criza de Universitate, investitii care s-au dovedit inutile; apoi, transformarea Universitatii din institutie de invataman superior intr-o institutie de cercetarea nu a fost tocmai una reusita; transformarea Universitatii din deponent la banci in debitor la banci din cauza finantarii de baza si a scaderii veniturilor proprii; deficitul creat prin suspendarea unor fonduri structurale ale Uniunii Europene; un alt motiv al crizei este cauzat de centrele de interese care se hranesc din banii publici; deplasarile si delegatiile in locuri exotice, fara a aduce vreun castig Universitatii; lipsa de implicare a politicienilor si a parlamentarilor ieseni la nivel central pentru UAIC, dar si viziunea manageriala mult prea indepartate de realitate
Redam mai jos analiza facuta de Tiberiu Brailean in care acesta incearca sa explice cum s-a ajuns la situatia in care una dintre cele mai bogate universitati din tara a ajuns la fundul sacului, fiind nevoita, in luna martie, sa taie cu 15% salariile angajatilor
Cind renunti la principii pentru bani, pierzi si banii si principiile.
Presa titreaza pe prima pagina : « Universitatea in colaps ? », preluind diverse luari critice de pozitie, demisii etc, iar reprezentantii Universitatii neaga cu jumatate de gura, recunoscind doar o « stare critica ». In interior, tot mai multi vorbesc, invingindu-si frica. Care este adevarul ? Adevarul este ca Universitatea a avut bani, multi bani, iar acum are datorii si deficite, multe. Intrebarea logica este : unde au disparut banii ? Sa incercam sa raspundem, potrivit informatiilor pe care le avem si cu cea mai buna credinta, in interesul comunitatii noastre academice.
Problemele Universitatii au inceput sa apara inca de la sfirsitul mandatului fostului rector. Desi economist, acesta nu stia, se pare, ca e bine, in actul managerial, sa iei masuri anticiclice, adica atunci cind lucrurile merg bine si banii se aduna sa economisesti, pentru ca atunci cind treaba incepe sa se strice, sa scoti rezervele si sa stopezi caderea luind, desigur si alte masuri specifice. Or, nu s-a procedat astfel. Convins ca a intrat intr-un paradis economic, vechea conducere a cheltuit cu asupra de masura si inca pe lucruri total dispensabile, cum ar fi balonul cu gaz, de explorator, fresca lui Balasa din Aula, leii turnati la intrare si multe altele. Tot atunci a aparut si apetitul imobiliar.
Cineva si-a imaginat ca poate conduce Universitatea si din Parlament, astfel incit si-a impus vointa in Senat si privind continuatorii, prorectorii raminind cam aceiasi. Numai ca noul rector avea o viziune, obiective in parte diferite si un alt stil. Apoi, legile s-au schimbat, s-au schimbat si unele persoane, s-a introdus separarea puterilor intre legislativ si executiv, s-au schimbat ministri, a venit criza, societatea româneasca a cunoscut bulversari majore, in primul rand o scadere dramatica a natalitatii, inceputa inca din 1990 si o crestere asemeni a numarului de emigranti, dar si de tineri cu posibilitati de a studia afara sau la alte universitati din tara, a scazut numarul de studenti, s-au redus finantarile etc.
In noul peisaj, sa vedem care par sa fi fost noile erori :
In primul rind, s-au cumparat, inchiriat, construit etc. cladiri dispensabile la vreme de criza, care si acum stau, in parte, neutilizate. Cea mai cunoscuta este cea de la Romtelecom, inchiriata si apoi cumparata la sume care nu sunt deloc de ici de colea, chiar daca, sau cu atit mai mult cu cit a fost implicat si un proiect european. Desi situatia Universitatii nu mai era deloc cea din vremea cind se turnau lei la intrare si se picta fresca din Aula, se pare ca tentatia (sau obisnuinta ?) celor de la patrimoniu a fost prea mare si astfel s-au dus fonduri importante, intr-o perioada cind era mai mult decit oricind nevoie de ele. Stiti cum se spune :, sa nu ai incredere in greci nici atunci cind iti fac daruri Managementul are o caracteristica de baza : el trebuie sa fie si preventiv.
In al doilea rind, s-a dorit, si in parte s-a si reusit, transformarea Universitatii din institutie de invatamint superior in institutie de cercetare. In aprecierea unui profesor, acum, activitatea de cercetare o depaseste pe cea didactica. Or, studentii, multi-putini, sunt oameni, sunt niste suflete care asteapta educatie pentru ceea ce vor face in viata. Nu poti sa-i parasesti sau sa-i neglijezi pentru a realiza mai intii proiecte de cercetare. Sau poti, dar costurile de oportunitate sunt imense. Ei bine, s-a investit mult in cercetare, s-a cumparat, la facultatile tehnice, tehnologie tinara si costisitoare, dar oricum uzata moral fata de ce e in marile universitati, unde mai stim ca cercetarea se desfasoara, in parte, – cea aplicativa mai cu seama – pe baza de contracte cu mediul de afaceri sau administrativ, ceea ce inseamna ca aproape se autofinanteaza. Revenind acasa. s-au avansat bani pe proiecte europene, care nu se mai recupereaza cu anii, daca se mai recupereaza. S-au fortat usile excelentei in competitia instituita cu celelalte universitati mari din tara, uitindu-se ca orice excelenta se plateste cu o insuficienta. S-a mai omis si faptul ca investitia in cercetare este, in primul rind, o investitie in educatie, in formarea de cercetatori. Nu poti sa platesti anual licenta dolofana pentru platforme digitale si apoi sa te intrebi la ce-ar putea folosi, mimind utilizarea lor. Sau poti, dar cu costuri mari, mai ales in vreme de criza.
In al treilea rind. finantarea « de baza » de la Minister, a venit mai mereu cu intirziere, alocatia bugetara pe student s-a redus progresiv, de multe ori trebuind suplinita cu fonduri proprii. Care fonduri proprii au scazut si ele ca urmare a reducerii numarului de studenti cu taxa, in ciuda maririi acestora din urma. Si asa, din principal deponent la banci, Universitatea a devenit debitor. Noroc ca are ce ipoteca, dintr-un patrimoniu in care s-a investit mult de-a lungul generatiilor. Pe de alta parte, nu ne putem compara, ca arie de selectie, ca si potrivit multor altor criterii, cu Bucurestiul si cu Clujul. E bine cred, sa ne eliberam o vreme de obsesiile acestor clasamente, sa investim in resursa umana, sa ne refacem credibilitatea, sa ne intindem cit ne e plapuma, sa ne organizam mai bine, sa muncim mai cu folos si sa revenim in mod natural in topuri acolo unde ne este locul. Nu suntem ziar sa ne transformam in varianta on line, cum sugereaza unii. Profesorul nu va putea fi niciodata anomizat sau inlocuit de un robot.
In al patrulea rind, un deficit important s-a creat prin presuspendarea unor fonduri structurale ale Uniunii Europene, in special POS DRU si POS CCE, unde Universitatea avea majoritatea granturilor, dupa ce avansase sume importante si neinlocuirea lor cu plati de la bugetul national. De aici si intirzierile mari in plata burselor postdoctorale. Poate mai multa transparenta si oferirea informatiilor necesare ar fi fost binevenita din partea Universitatii. Comunicarea a fost insa foarte slaba, dezbaterea nu a existat, adevarul a fost inlocuit cu lozinci, instalindu-se un soi de secretomanie, de teama presei sau a rating-ului. In felul acesta, lucrurile s-au agravat treptat, ajungindu-se intr-adevar intr-o situatie critica.
In al cincilea rind, in Universitate, pe fondul unei lipse de autoritate, s-au format tot felul de centre de interese, care se hranesc din banul public. A devenit o moda, de pilda, ca in echipele de proiecte, pe linga personalul de baza, sa fie cooptate persoane din conducerea administrativa, sau din cea academica, tot felul de sefi si sefuleti care nu fac decit sa fie amabili, amabilitate pentru care sunt platiti consistent, ceea ce afecteaza desigur eficienta proiectelor. S-a ajuns astfel chiar la incrucisari de plati intre proiecte, de persoane, gestiuni etc. E ca o plasa plina de noduri gordiene pe care nu le taie nimeni, nici macar nu le controleaza. Lucrurile sunt cunoscute, dar toata lumea tace, in deserviciul institutiei si al finantarilor.
In al saselea rind, s-au facut foarte multe deplasari, in locuri dintre cele mai exotice, delegatii peste delegatii, fara ca Universitatea sa cistige ceva efectiv si concret din acestea, cu putine exceptii. Adaugati si un aparat supradimensionat, plin de pile si interese personale, ghisafturile de la camine si cantine si avem deja o imagine pe ce s-au dus banii. Plus serbarea de doua luni, cu cheltuielile insotitoare, de la implinirea a 15o de ani, unde se impunea mult mai multa decenta.
In al saptelea rind, parlamentarii si, in general, politicienii de Iasi nu au facut aproape nimic pentru Universitate. Cu doua-trei exceptii, in 23 de ani, nu am avut nici reprezentare la nivelul Ministerului, cum a avut Clujul, nu am stiut sa facem lobby-ul necesar. Universitatea a trait mai curind izolata de mediul politic, de mediul de afaceri si de cel administrativ, de unde, prin parteneriate de tot felul, ar fi putut beneficia de multe oportunitati. De asemenea, baza tehnico-materiala a Universitatii a fost subvalorificata, ca sa ne exprimam eufemistic.
Desigur, situatia e grea peste tot, dar universitatile cu care ne place sa ne comparam stau mult mai bine. Deci, unde sa se fi gresit ? Cred ca viziunea manageriala din ultimii ani a dat dovada de prea mult idealism si generozitate, indepartare de realitate, prioritatile nu au fost, de multe ori, considerate in mod corect, previziunile au fost eronate sau n-au existat, efectele crizei au fost minimalizate, oportunitatile au fost slab valorificate, eficienta cheltuielilor scazuta, conducerea administrativa a confundat institutia, codul moral nu a fost respectat, obedienta a dat in clocot, birocratia ne sufoca, ordinea si dreptatea sunt vorbe in vint s.a.m.d. Evidentiind cauzele se pot asuma responsabilitatile si identifica solutiile. Cu cit mai repede, cu atit mai bine. La urma urmelor, e vorba despre una dintre cele mai importante institutii publice din tara si e normal sa fim cu totii interesati.
