Expozitie regala la Muzeul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi! Joi, 20 martie 2014, va avea loc expozitia „Regele urmarit. Mihai I al Romaniei in dosarele Securitatii”

 

 

 

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţă vernisarea expoziţiei Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii, care va avea loc joi, 20 martie 2014, orele 16, în spaţiul Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi (Str. Titu Maiorescu, nr. 12).

 

 

Expoziţia organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia „General Nicolae Rădescu”, beneficiază de sprijinul Casei Regale a României şi va fi deschisă publicului în perioada 20 martie – 4 mai 2014.

 

Materialele acoperă perioada exilului, când M.S.R. Mihai I al României a devenit subiect al urmăririi informative coordonată de poliţia politică. De-a lungul anilor, Securitatea l-a numit „Străinul”, „Leon” sau „Rex”, iar măsurile supravegherii informativ-operative, întreprinse împotriva Familiei Regale, au fost organizate în acţiunea denumită „Coroana”.

 

Expoziţia Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii, realizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cuprinde documente emise de poliţia politică pe toată durata urmăririi informative în exil a membrilor Familiei Regale (1948-1989), fotografii (o parte dintre ele, inedite, au fost puse la dispoziţie de Casa Regală a României), articole de presă etc.

 

Conform directivelor specifice, documentele emise de Securitate sunt variate: planuri de măsuri, dirijarea informatorilor în încercarea obţinerii unor date pentru compromiterea membrilor Familiei Regale, presiuni asupra unor persoane sau instituţii internaţionale spre a nu mai acorda sprijin acţiunilor M.S.R. etc.

 

În afara supravegherii informative, expoziţia prezintă şi arhitectura operaţiunilor de compromitere, încercările de infiltrare a unor informatori pe lângă Familia Regală şi boicotarea iniţiativelor M.S. de coagulare a exilului în jurul unor comandamente patriotice.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Iata programul complet al Targului de Carte Librex din 14 martie 2014

URMĂTORUL ARTICOL

Iata numerele norocoase extrase joi, 13 martie 2014, la loto 6 din 49, 5 din 40, Joker, Noroc, Super Noroc si Noroc Plus

Ultimele știri de la Eveniment