george_soros

Fondul de investitii al miliardarului american George Soros si-a redus in primul trimestru de aproape sase ori participatia detinuta la Apple, in timp ce a cumparat titluri la rivalul Google

Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite.
Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.
Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie.
Documente transmise bursei din SUA au arătat că şi alte fonduri importante de investiţii au procedat similar. Dintre acestea, Appaloosa (condus de David Tepper) şi Tiger Management (administrat de Julian Robertson), au vândut acţiuni Apple, în timp ce Greenlight Capital (David Einhorn) a vândut titluri Apple şi a cumpărat Google.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Jan Kulczyk,cel mai bogat om de afaceri din Polonia, cu o avere estimata la 3,5 miliarde de dolari, vrea sa cumpere o exploatare de petrol in Romania

URMĂTORUL ARTICOL

Politistii Directiei de Investigare a Fraudelor din Politia Romana efectueaza, joi (16.05.2013), perchezitii la clinica Eurosanity din Capitala unde 11 medici sunt suspectati ca eliberau retete medicale false

Ultimele știri de la International

Megalopolisul NEOM

Megalopolisul Neom este un proiect ambițios de dezvoltare urbană în Arabia Saudită, parte a viziunii 2030