Fondurile pentru tineri fermieri, epuizate

Interesul foarte mare pentru finanțarea europeană nerambursabilă pe care l-au arătat tinerii fermieri în programarea anterioară (2007-2013) se menține și pentru PNDR 2020. Ca urmare a acestui fapt, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, componenta aferentă zonei non-montane, a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an.

O dată atins plafonul stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană din cadrul Submăsurii 6.1 ( 77,84 milioane de euro) sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat. Precizăm că pentru zona montană din cadrul Submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR primește în continuare cereri de finanțare, suma disponibilă ramasă este de 35,61 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 30 octombrie.
Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se oprește înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/ submăsurii respective, conform metodologiei în vigoare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un fost ministru PDL, condamnat la 4 ani de inchisoare

URMĂTORUL ARTICOL

Creatoare de moda din Iasi, chemata la DNA

Ultimele știri de la Economic