ghenadie_ciobanu-mita

Fostul prim-procuror de la Haralu, Ghenadie Ciobanu, a fost trimis in judecata pentru un motiv incredibil: a prmit dret mita picioare de oi

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Hârlău, Ghenadie Ciobanu, este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi pentru că ar fi primit necuvenit vin, picioare de oaie, carne de porc şi ouă, potrivit anchetatorilor.
Ghenadie Ciobanu, care a fost trimis în judecată la 8 mai pentru că ar fi primit 200 de euro mită, este cercetat de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, primire de foloase necuvenite, complicitate la folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicului ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la acestea, fals, trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi instigare la distrugere de înscrisuri.
În al doilea dosar, anchetatorii susţin că Ciobanu ar fi abuzat de funcţia sa pentru a obţine diferite bunuri şi ar fi transformat instituţia pe care o conducea într-o veritabilă cramă.
„Deşi sumele de bani ori bunurile pe care le-a obţinut în acest mod sunt modice – vin, picioare de oaie, carne de porc, ouă, din actele dosarului rezultă faptul că inculpatul a transformat sediul Parchetului într-o anexă a combinatului Cotnari, de unde a achiziţionat peste o tonă de vin în decursul unui singur an şi l-a depozitat în garajul unităţii, şi mica ciupeală într-o veritabilă politică penală, prin care a ajuns să negocieze soluţiile din dosarele aflate în instrumentarea sa, atitudine de natură să afecteze grav imaginea justiţiei şi încrederea cetăţenilor în autorităţile implicate în înfăptuirea acesteia”, se arată în rechizitoriul prin care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ciobanu pentru mită şi au disjuns cercetările pentru alte fapte.
Alături de fostul prim-procuror din Hârlău, în al doilea dosar sunt cercetaţi de DNA şi alţi magistraţi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău.
În 8 mai, procurorii DNA Iaşi l-au trimis în judecată pe Ghenadie Ciobanu pentru luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, la 19 ianuarie 2011, Ciobanu ar fi primit 200 de euro pentru a da o soluţie de netrimitere în judecată într-un dosar penal pe care îl instrumenta.
Anchetatorii susţin că, la 22 iulie 2010, un bărbat din Hârlău care consumase băuturi alcoolice ar fi lovit cu maşina un copil de 12 ani care mergea pe bicicletă. Sora şoferului, care era şi patroana unui restaurant la care procurorul mânca din când în când, i-ar fi cerut acestuia să-i scape fratele de dosar penal.
Magistratul, susţin anchetatorii, ar fi cerut 1.000 de lei pentru a da o soluţie favorabilă, iar câteva zile mai târziu ar fi primit 200 de euro.
„La data de 19 ianuarie 2011, data primirii banilor, inculpatul Ciobanu Ghenadie a dispus scoaterea persoanei cercetate de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”, arăta DNA într-un comunicat de presă.
În cele din urmă, şoferul şi sora acestuia l-au denunţat pe prim-procuror.
Potrivit rechizitoriului, ulterior, Ciobanu a dat o ordonanţă de redeschidere a urmăririi penale împotriva şoferului, în care spunea că „soluţia adoptată iniţial nu poate fi menţinută, întrucât în tot acest timp a existat un caz ce impunea adoptarea unei alte soluţii, apreciindu-se incorect pericolul social al faptei”. De asemenea, ar fi sfătuit-o pe sora şoferului, dacă este chemată la DNA, să suţină că l-a vizitat la birou, dar nu i-a oferit bani.
Dosarul de mită al lui Ciobanu va fi judecat de Curtea de Apel Iaşi.
Ghenadie Ciobanu a fost revocat din funcţia de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Hârlău în 5 aprilie 2012, de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a sancţionării disciplinare a magistratului pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale. În toamna lui 2012, CSM l-a suspendat din funcţia de procuror.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Gigi Becali arunca bomba: Steaua este de vanzare! Latifundiarul vinde echipa celui care ii da 100 milioane de euro pe ea

URMĂTORUL ARTICOL

Guvernul nu ne da vesti bune: peste 10.000 de angajati ai companiilor si regiilor de stat isi vor pierde locul de munca in urmatorii patru ani si jumatate

Ultimele știri de la Actualitate