Gerul si viscolul au facut o noua victima in judetul Vaslui. Un barbat din localitatea Tutova, care a fost surprins de ninsoarea viscolit, a fost gasit mort in zapada

 

 

 

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Tutova, judeţul Vaslui, a mers în vizită la un vecin, dar nu a mai ajuns acasă. După ce a plecat de la prietenul său, acesta a rămas înzăpezit, fiind găsit duminică dimineaţă lângă un magazin din localitate. Trupul neînsufleţit al bărbatului era îngheţat şi acoperit de zăpadă.

 

 

„Duminică dimineaţă, bărbatul a fost găsit de nişte săteni, care au anunţat imediat poliţistul din sat. Bărbatul era necăsătorit şi cunoscut cu afecţiuni medicale. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Agerpres.

 

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

 

Aceasta nu este singura persoană care a murit, în judeţul Vaslui, din cauza gerului, în ultimele 24 de ore. Sâmbătă, o femeie de 56 de ani, din localitatea Frasinu a fost găsită îngheţată pe un câmp din apropierea satului. Vasluianca a plecat de la domiciliul concubinului spre casă, în cursul după-amiezii de vineri, având de străbătut pe jos aproximativ 1,5 kilometri. Întrucât femeia nu a mai ajuns acasă nici în cursul dimineţii de sâmbătă, rudele au început să o caute pe traseul dintre locuinţa concubinului şi domiciliu, ea fiind găsită îngheţată pe câmp.

 

Şi Serviciul de Ambulanţă Mehedinţi a fost sesizat, sâmbătă, că într-o gospodărie din localitatea mehedinţeană Stângăceaua un bărbat este căzut în curtea casei. Victima a fost găsită decedată de către medici, sub un strat consistent de zăpadă.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Atentie! Scolile vor fi inchise, luni 27 ianuarie si marti 28 ianuarie 2014, in Bucuresti, Arges, Targoviste, Buzau si Braila din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Vezi detalii

URMĂTORUL ARTICOL

Alimentarea cu energie electrica este intrerupta, duminica (26.01.2014), in zeci de mii de localitati din tara din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Vezi zonele vizate

Ultimele știri de la Social

Scandal la UAIC Iasi

Conducerea celei mai prestigioase institutii de invatamant superior din Iasi a luat o decizie radicala in