gheorghe_ionescu_vrea_un_nou_mandat_la_omv

Gheorghe Ionescu, cuscrul lui Traian Basescu, si-a depus candidatura pentru un nou mandat in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, desi nu are sustinerea Guvernului

Guvernul i-a desemnat pe preşedintele ANRP, George Băeşu, şi pe şeful ANRMAP, Lucian Vlădescu, ca reprezentanţi ai statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (SNP), în condiţiile în care mandatele actualilor deţinători ai posturilor, Gheorghe Ionescu şi Constantin Dascălu, expiră la începutul lunii viitoare, scrie Mediafax.
Potrivit unor surse, Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, soţul Elenei Băsescu, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în Consiliul de Supraveghere în nume propriu.
El a fost numit în Consiliul de Supraveghere în aprilie 2009, cu un mandat de patru ani, la propunerea Ministerului Economiei, instituţie condusă atunci de Adriean Videanu. Ionescu a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Petrom în perioada 2006-2007.
Constantin Dascălu, consilier al fostului ministru al Economiei Ion Ariton, a fost numit în funcţie în aprilie 2011, cu mandat până în 4 mai 2013.
Surse oficiale citate de Mediafax susţin că George Băeşu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV. Numirea a fost avizată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
În urmă cu o săptămână, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, a fost desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.
Numirile în Consiliul de Supraveghere trebuie avizate de adunarea generală a acţionarilor. Statul mai deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, un pachet reprezentând 20,6% din acţiunile OMV Petrom.
Consiliul de Supraveghere al companiei este format din nouă membri.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Un numar de 24 de grenade au fost descoperite pe malul raului Siret in comuna bacauana Letea Veche. Un echipaj ISU Bacau s-a deplasat la fata locului pentru a ridica munitia

URMĂTORUL ARTICOL

Printesa Cristina, fiica cea mica a regelui Spaniei, va fi audiata pe 27 aprilie in procesul in care sotul ei, Inaki Urdangarin este cercetat pentru coruptie. Printesa va fi audiata pentru presupusa infractiune de trafic de influenta

Ultimele știri de la Actualitate