accident_la_bistrita

Grav accident s-a produs luni dimineata (1.04.2013) pe DN17 in Bistrita. O femeie a murit iar alte doua persoane au fost ranite usor dupa ce microbuzul in care se aflau s-a rasturnat peste gardul unui imobil

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5.00, în localitatea bistriţeană Ciceu Mihăieşti, după ce şoferul unui microbuz în care se mai aflau două persoane a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat peste gardul unui imobil.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Crin Sîrb a declarat, luni, că accidentul s-a petrecut pe fondul oboselii şoferului, care este din Republica Moldova. „Pe fondul oboselii, şoferul a pierdut controlul microbuzului, care a intrat pe contrasens, a ieşit în afara părţii carosabile şi a rămas suspendat peste gardul unui imobil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crin Sîrb.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Marius Rus, a declarat că echipajele de intervenţie care au ajuns la faţa locului au găsit două persoane, un bărbat şi o femeie, care ieşiseră din maşină, şi o altă femeie de 63 de ani, rămasă încarcerată.
„Femeia se afla în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat aproape o oră, ea nu a putut fi salvată”, a spus Rus. Cele două persoane – şoferul şi o femeie – care au reuşit să coboare din maşină au fost rănite uşor.
Accident grav la Bistrita. O femeie a murit iar alte doua sunt ranite dupa ce un microbuz s-a rasturnat

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARTICOL PRECEDENT

Nu e pacaleala, 1 aprilie vine cu scumpiri. Pretul la tigari si bere se va mari, taxa pe pasapoarte va creste iar coplata va intra in vigoare

URMĂTORUL ARTICOL

Gradina Botanica din Iasi a fost luata cu asalt la inceput de saptamana. Zeci de elevii au iesit la o plimbare de cunoastere in cadrul proiectului Scoala Altfel (1-5 aprilie 2013) FOTO

Ultimele știri de la Actualitate