Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman, fratele si tatal sau au fost trimisi in judecata de DIICOT Iasi pentru evaziune fiscala si spalare de bani in dosarul privind privatizarea firmei Transbordare Vagoane Marfa, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de 8,8 milioane lei.Potrivit unui comunicat de presa transmis, miercuri, de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iasi i-au trimis in judecata pe Gruia Stoica, Vasile Didila (fratele din partea mamei al lui Gruia Stoica) si Vasile Raducan (tatal lui Gruia Stoica), pentru constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala si spalare de bani, transmite Mediafax.
Potrivit procurorilor DIICOT Iasi, in anul 2003, SC GFR SA a preluat SC Transbordare Vagoane Marfa CFR-TVM SA Iasi de la societatea CFR Marfa SA, contractul de vanzare-cumparare a actiunilor fiind semnat de Vasile Didila, presedintele Consiliului de Administratie al companiei GFR SA.”In perioada 2003-2005, inculpatii Stoica Gruia, Didila Vasile si Raducan Vasile, bazandu-se pe relatia de rudenie si incredere reciproca, au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani elaborand un plan prin care sa diminueze baza impozabila a SC GFR SA si SC GFR-TVM SA, in scopul prejudicierii bugetului de stat, dupa care sa ruleze mai multe sume de bani prin conturile bancare, astfel incat sa creeze o aparenta de legalitate a circuitelor comerciale fictive concepute si apoi sa readuca sumele de bani folosite inapoi in conturile SC GFR SA. In cadrul grupului infractional, fiecare dintre cei trei inculpati a indeplinit un anumit rol in circuitele evazioniste si de spalare a banilor”, se arata in comunicat.Dupa achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al SC Transbordare Vagoane Marfa CFR-TVM SA, Vasile Didila, Vasile Raducan si Gruia Stoica au schimbat conducerea societatii si „au impus propriile reguli”.
Procurorii DIICOT sustin ca firma achizitionata de compania lui Gruia Stoica a fost introdusa intr-un circuit financiar fictiv, alaturi de SC GFR SA, SC GRAMPET SA si SC RAPID COM SRL, in scopul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, dar si al spalarii banilor astfel obtinuti.”Circuitul financiar a vizat savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prin intermediul SC GFR SA, urmare a inregistrarii unui contract fictiv de subinchiriere vagoane de la SC RAPID COM SRL, precum si prin intermediul SC GFR-TVM SA, urmare a inregistrarii unui contract fictiv de consultanta. Prejudiciul total creat bugetului de stat este in suma de 8.871.394,9 lei”, mai arata procurorii DIICOT Iasi.Dosarul va fi judecat la Tribunalul Iasi, primul termen fiind programat in 22 decembrie.
In luna martie a acestui an, omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de inchisoare si trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumparare de influenta, in acelasi dosar avocatul Doru Bostina primind o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta, sentinta Curtii de Apel Ploiesti nefiind definitiva.In acel dosar, Gruia Stoica a fost acuzat de procurorii anticoruptie de cumparare de influenta, dupa ce i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la licitatia pentru transportarea carbunelui organizata de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa si firma acestuia, GFR.Sentinta a fost atacata cu recurs la ICCJ, unde este programat un termen in 12 ianuarie.